Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Utilizatorii Twitter, mai deştepţi, mai educaţi şi mai bogaţi decât cei ai Facebook

Publicat in Adevarul, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Conform unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii, platforma de microblogging are aceeaşi notorietate ca şi Facebook, deşi are cu câteva sute de milioane de utilizatori mai puţin, iar cei care folosesc Twitter sunt mai educaţi şi cu venituri mai mari.

Utilizatorii Twitter sunt mai instruiţi şi au mai mulţi bani decât utilizatorii altor reţele sociale, precum Facebook, şi decât societatea, în general. Cel puţin astfel se desprinde dintr-un studiu realizat în Statele Unite ale Americii de către compania de consultanţă Edison Research and Abritron, citat de cotidianul spaniol ABC.

Conform acestei investigaţii, utilizatorii reţelei de microblogging deţin o mai mare putere de cumpărare şi o pregătire academică superioară utilizatorilor celorlalte reţele sociale, în special Facebook. Rezultatele arată că "30% dintre utilizatorii Twitter au studii universitare, în timp ce media populaţiei Statelor Unite este de 19%", ceea ce înseamnă că având un nivel cultural şi educaţional mai ridicat, utilizatorii Twitter au şi venituri mai mari.

Printre alte concluzii ale studiului este şi faptul că populara platformă de microblogging este cea mai des vizitată prin intermediul telefoanelor inteligente, aşa numitele "smartphones" (63%) şi pe care brandurile sunt cele mai urmărite. Astfel, 51% dintre utilizatorii Twitter urmăresc conturile unor branduri cunoscute, în timp ce doar 16% dintre utilizatorii altor reţele fac acelaşi lucru.

Citeşte pe adevarul.es de ce Twitter este la fel de cunoscută ca Facebook, în ciuda diferenţei uriaşe de utilizatori şi află ce vârste şi ce venituri medii au cei cu cont pe Twitter.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 37 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 2 ore
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Corupție și tăieri ilegale în sistemul silvic: 15 suspecți, inclusiv un primar și un fost director

Mediafax acum 11 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au început urmărirea penală față de 15 suspecți, persoane fizice și juridice, într-un dosar complex de corupție și infracțiuni silvice. Printre cei vizați se află un primar de or

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 5 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

FOTO BNR lansează o monedă din aur dedicată Elenei Cuza, la 200 de ani de la naștere

Ziua Constanta acum 31 minute
Începând cu data de 21 iulie 2025, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 200 de ani de la nașterea Elenei Cuza. Caracteristicile monedei sunt următoarele: Metal - aur Valoare nominală - 100 lei Titlu -

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°