Festivalul "Viaţa e frumoasă" de la Teatrul de Operetă "Ion Dacian" o prezintă publicului român pe artista multimedia Laurie Andersen, într-un spectacol special, la 11 noiembrie, de la ora 19:00. Laurie este nerăbdătoare să-şi susţină reprezentaţia de la Bucureşti, oraş pe care nu l-a mai văzut din anii '80.● Jurnalul Naţional: Este ceva special în reprezentaţiile dumneavoastră, despre care aş vrea să povestiţi cititorilor noştri. De unde vă vine inspiraţia, cum vă puneţi ideile în practică?

Laurie Andersen: Poveştile bune sunt cele care mă inspiră, de asemenea personajele neobişnuite. Sunt cunoscută ca artistă "multimedia", dar lucrez şi cu poveşti din viaţa de zi cu zi. Nu fac altceva decât să creez pe scenă un spaţiu care îndeamnă la reverie, în care transpun poveşti din vieţile spectatorilor. Diferenţa e că aceste poveşti, în spectacolul meu, sunt mai coerente, mai clare decât în viaţa reală. Poveştile cotidiene, nu cele exotice, sunt sursa inspiraţiei mele şi nu fac altceva decât să le spun în alt fel decât le-ar spune toată lumea.

● Povestiţi-ne despre primul spectacol pe care l-aţi făcut folosind "instrumente" neconvenţionale!

Se întâmpla la începutul anilor '60, în oraşul în care locuiam atunci, Vermont, pe un platou cu o scenă acoperită, unde se ţineau spectacole. Spectatorii stăteau în maşinile lor şi ascultau muzica. După fiecare cântec, şoferii claxonau. Iar sunetele de claxoane, multe şi diferite, se auzeau chiar mai interesant decât muzica din foişor. M-am gândit să fac o simfonie de claxoane. Nimeni nu a marşat atunci la propunerea mea, dar ulterior am făcut un casting şi am avut mulţi doritori să participe la acest proiect, care până la urmă a fost mai mult distractiv decât artistic.

● De atunci, aţi avut o mulţime de proiecte neobişnuite. Care vi s-a părut cel mai neobişnuit, chiar şi pent