Fizic, nu suntem construiţi să rezistăm asaltului tehnologic. Numărul mare de site-uri pe care le avem deschise şi mai multe activităţi pe care le desfăşurăm în paralel duc la un „consum“ rapid al neuronilor, avertizează oamenii de ştiinţă.
Ferestrele de internet lăsate în josul ecranului sunt din ce în ce mai multe, verificăm în acelaşi timp e-mailul, scriem pe messenger şi tragem un ochi la televizor. Asaltul digital căruia trebuie să-i facem faţă este din ce în ce mai apăsător, iar experţii spun că nu suntem construiţi să ne confruntăm cu această avalanşă de informaţii. „Multitaskingul produce doar dezavantaje", declară pentru LiveScience Clifford Nass, profesor de comunicare la Universitatea Stanford, SUA. Preţul pe care îl plătim este suprasolicitarea atenţiei, care ne bagă „creierul în ceaţă" şi ne face mai puţin productivi.
„Chiar dacă cel care face mai multe activităţi în acelaşi timp crede că «se descurcă», creierul său nu poate îndeplini toate aceste procese simultane", spune Nass. Abilitatea de a duce la bun sfârşit sarcini complicate, cum ar fi cititul şi raţionamentele, provine dintr-un proces cerebral denumit „memorie de lucru".
Memoria de scurtă durată, atenţia şi controlul cognitiv participă la derularea acestui proces care presupune să luăm şi să manipulăm informaţia. Toate aceste capacităţi sunt, însă, limitate. Studiile confirmă că oamenii care fac mai multe lucruri deodată se chinuiesc să atragă informaţie din memoria pe termen scurt şi din cea pe termen lung în memoria de lucru, dar sfârşesc prin a fi buimăciţi când trebuie să treacă de la o activitate la alta şi nu reuşesc să filtreze informaţia nerelevantă.
Fără scăpare
Nu pare, însă, să existe scăpare din mrejele multitaskingului. „Am încercat un experiment la Stanford, prin care ofeream 100 de dolari celor care luau o pauză timp de o săptămână. Nu am reuşit să c