Cântăreţul, căpitan al echipei naţionale de fotbal a artiştilor, este mândru că i se mai spune şi „preşedintele de onoare al Oţelului"
Unul dintre cei mai celebri gălăţeni, Adrian Enache a trăit în adolescenţă pentru fotbal şi muzică. Părinţii au vrut pentru el un altfel de viitor, „o meserie serioasă", astfel că după ce a urmat Şcoala nr. 6 şi Liceul „Alexandru Ioan Cuza", a ajuns la Institul Politehnic, absolvind Facultatea de Metalurgie.
Fostul junior de la CSŞ şi FCM Galaţi a renunţat la fotbal la vârsta de 19 ani. Nu însă şi la muzică. A început cu rock, prima sa trupă fiind Phoebus, unde a cântat alături de cunoscutul chitarist Nicu Patoi. În 1988, a fost ofertat să devină vocalistul trupei Compact, după plecarea lui Paul Ciuci în America, dar a refuzat mai mult de dragul părinţilor - fiind student în ultimul an - şi al prietenilor din Phoebus.
De la rock, la pop
Întâlnirea cu regretata Mihaela Runceanu i-a marcat cariera. Graţiei ei a ajuns la cursurile de canto ale Şcolii Populare de Artă, clasa Mihaela Runceanu - Ionel Tudor, acesta fiind pasul decisiv în trecerea de la rock, la pop. A avut de tras de pe urma regimului comunist. În 1989, a fost descalificat la Festivalul de la Mamaia, stilul său non-conformist, de show-man, a fost considerat de comunişti inacceptabil de occidental. În anul următor, cu piesa „O zi", prima a lui Adrian ca solist pop, câştiga locul doi la Mamaia. În 1991, a făcut furori cu piesa „Moartea mea e dragostea", al cărei videoclip a fost filmat acasă, la Galaţi. Din acel moment, a avut parte numai de succese. Concerte, festivaluri, dar şi spectacole memorabile în teatrele de revistă de la Galaţi, Ploieşti precum şi în Capitală, la Teatrul Constantin Tănase". În acea perioadă, a format vestitul trio al muzicii româneşti cu artiştii şi prietenii săi Daniel Iordăchioaie şi Aurelian Temişan.
