De curand, pe mai toate mijloacele de informare, o stire ne-a umplut inimile de bucurie: "In cadrul manifestarilor prilejuite de sarbatorirea hramului Catedralei patriarhale, in Bucuresti si-a deschis portile prima spalatorie pentru vesminte liturgice din tara".
Concept al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, spalatoria "Bob de roua" functioneaza in cadrul SC Tarina Pastorului SRL si dispune de cea mai moderna aparatura pentru spalarea, calcarea si ambalarea textilelor folosite in cult si nu numai.
Pentru ca, atentie, " hainele preotesti nu pot fi puse la un loc cu cele ale mirenilor, pe langa un utilaj special destinat hainelor preotesti, alte trei utilaje vor fi folosite pentru publicul larg".
Chiar daca aceasta initiativa a fost tratata mai in gluma mai in serios, de catre mijloacele media, personal nu vad nimic nelalocul sau in acest eveniment.
Poate la noi in tara suna oarecum ciudat, dar mai peste tot in lumea civilizata, biserica - indiferent de confesiunea de care vorbim - este preocupata si de gasirea unor mijloace de a aduce bani in vistieria sa.
In incinta unor manastiri celebre - de exemplu Welttenburg, din Germania - functioneaza bine mersi o berarie ale caror beneficii ajuta intretinerea bisericii si manastirii cu acelasi nume.
Este mult mai normal asa, decat sa vezi pe la un colt de strada un preot sau o maicuta tinand in mana un carton pe care sta scris ca enoriasii ar putea contribui la construirea sau renovarea unui lacas sfant.
Semne de intrebare si nevoia de curatenie
Nici initiativa de a separa hainele preotesti de cele ale simplilor credinciosi nu mi se pare neaparat de luat in ras. Nu-i asa, rufele murdare se spala in familie!
Dar daca tot am luat-o pe panta analogiilor - si mai aflam ca pe langa aceasta spalatorie ecologica, din data