”La sfîrşitul anului 2007, cînd Grecia era confruntată cu incendii de păduri catastrofale, un prezentator al canalului de televiziune francez privat TF1, cel mai vizionat din Franţa, anunţa difuzarea unui reportaj despre această dramă şi îşi cerea scuze pentru proasta calitate a sunetului şi a imaginii. La prima vedere această frază pare anodină. Şi totuşi ea are o semnificaţie enormă. Pentru că prezentatorul respectiv era sincer: el servea maşina mediatică şi îi părea rău că imaginile cu oameni disperaţi, cu familii ruinate, cu feţe în lacrimi nu erau mai clare, mai profesioniste. Îi părea rău că nu se auzeau mai clar plînsetele copiilor şi ale femeilor. Pentru industria mondială a informaţiei, cea care dă tonul pe planetă, profesionismul înseamnă în ziua de astăzi o înaltă cotă de acurateţe în prezentarea unor subiecte senzaţionale care să producă o mare emoţie. Din scuzele respectivului prezentator putem deduce că şi altele de acest gen sunt posibile. Da, maşina mediatică începe să se simtă vinovată atunci cînd nu are imagini tari şi subiecte senzaţionale la îndemînă, prezentate cît mai frumos, cît mai spectaculos, cît mai emoţionant cu putinţă.”

E un fragment din textul ”După comunism, jurnalism”, al lui Matei Vișniec, de pe contributors.ro. O analiză extrem de interesantă pornind de la cartea a doi jurnaliști francezi, Philippe Cohen şi Elisabeth Lévy.

Povestea merge însă mai departe. Când mașina mediatică nu are la îndemână subiecte senzaționale, imagini tari, le produce. Iar rețeta a ajuns și la noi. Cel mai recent exemplu, aflu de pe paginademedia.ro, e lansarea (pe 15 noiembrie) a emisiunii ”Închisoarea Păcătoșilor”, un reality-show, în care doctorul Cristian Andrei va face ”terapie și consultanță psihologică” ”în direct”.

La prima ediție, în ”închisoare” se vor afla o nimfomană (de fapt, prostituată de lux), un împătimit al jocurilor de