Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul desfiinţează 638 de posturi din teatre şi muzee

Publicat in Capital, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Guvernul a decis, miercuri, printr-o Hotărâre de Guvern, reducerea a 638 de posturi din teatre, muzee şi alte instituţii subordonate Ministerului Culturii.

Din cele 638 de posturi care vor fi desfiinţate, 227 sunt vacante, a spus ministrul Culturii, Kelemen Hunor.

El a precizat că vor fi reduse în total 638 de posturi, dintre care 70 de la instituţiile integral finanţate de la bugetul de stat, 15 de la instituţiile integral finanţate din venituri proprii şi 553 posturi de la instituţiile cu dublă finanţare. Ministrul Culturii a mai precizat că din totalul de 553 posturi de la instituţiile cu dublă finanţare, 273 de posturi erau vacante la momentul luării deciziei.

Kelemen Hunor a subliniat că deciziile au fost luate după consultarea sindicatelor şi a managerilor structurilor afectate de aceste reduceri de personal. Prin ordin al ministrului Culturii, la propunerea directorilor, vor fi aprobate numărul de posturi, regulamentele de organizare şi funcţionare şi structurile organizatorice ale instituţiilor care fac obiectul reorganizării, prin reducere de posturi.

„Vom discuta în continuare cu managerii teatrelor, muzeelor şi cu sindicatele, aşa cum am făcut şi până acuma. Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu sindicatele de la Opera Română, acum două săptămâni cu sindicatele de la Cluj. Vreau să infirm ceea ce a apărut astăzi în presă; nu este adevărat că nu am avut dialog social, că nu am avut dialog cu partenerii din instituţiile publice. Am avut întâlniri începând din august, cu toţi directorii din subordine”, a precizat ministrul Culturii.

El a precizat că Executivul a decis şi desfiinţarea unui post de secretar de stat din Ministerul Culturii, post care nu era ocupat. În plus, prin Hotărâre de Guvern s-a stabilit ca Ministerul Culturii să preia de la Consiliul Judeţean Constanţa Teatrul „Oleg Danovski”, preluând totodată şi pers

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 19 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 42 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 10 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°