Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu nu vrea ca \"veniturile pe lângă lege\" de la Finanțe să fie introduse în salariu

Publicat in Capital, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Legea de aprobare a OUG 1/2010 privind stimulentele a fost trimisă de preşedintele Traian Băsescu spre reexaminare Parlamentului: Şeful statului a refuzat promulgarea legii considerând că aceasta creează discriminări în rândul salariaţilor din administraţia publică, încălcând în mod vădit principiile salarizării unitare în sistemul bugetar.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, cererea de reexaminare a fost trimisă preşedintelui Senatului, Mircea Geoană.

Preşedintele consideră că anumite prevederi ale Legii pentru aprobarea OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar provoacă unele dezechilibre.

Apar dezechilibre şi inechităţi în colectarea şi distribuirea fondurilor bugetare

În consecinţă, şeful statului arată că, în opinia sa, existenţa unor fonduri precum cele la care face referire această dispoziţie, reglementate de articolul 227 din OG 92/2003 privind Codul de procedură Fiscală, alimentate prin reţinerea unor cote din sume destinate a se face venit la bugetul de stat, este de natură a produce dezechilibre şi inechităţi în colectarea şi distribuirea fondurilor bugetare.

“În acest sens, considerăm că se impune abrogarea dispoziţiilor legale care reglementează instituirea unor astfel fonduri care privează bugetul de stat de încasări în scopul stimulării personalului pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, se arată în cererea de reexaminare.

Preşedintele menţionează de asemenea că Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice impune ca, începând cu anul 2010, toţi salariaţii din administraţia publică centrală să fie reîncadraţi pe aceeaşi grilă.

“Având în vedere acest aspect, considerăm că şi personalul vizat de preved

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 27 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 37 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 32 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°