Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua generaţie de experţi contabili

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

60 de persoane au intrat în rândul experţilor contabili şi al contabililor autorizaţi în judeţul Dolj. Marţi a avut loc festivitatea depunerii jurământului profesional de către noii experţi contabili şi contabili autorizaţi care au promovat examenul final anul acesta, manifestare organizată de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), filiala Dolj. „Jur să respect legile ţării“, au spus la unison cei 60 de noi experţi contabili şi contabili autorizaţi doljeni, iar după depunerea jurământului profesional, conducerea filialei doljene a CECCAR le-a urat „bobocilor“ succes şi, mai ales, să nu aibă de-a face cu Comisia de disciplină a organizaţiei. Anul acesta a fost ultimul în care noii experţi contabili trebuie să absolve un examen anual. Din 2011, absolvenţii cursurilor de experţi contabili trebuie să treacă de „obstacole“ mai exigente decât până acum. Fiecare cursant trebuie să parcurgă două examene, iar la al doilea are voie să participe doar dacă trece de primul. 60 de persoane au intrat în rândul experţilor contabili şi al contabililor autorizaţi în judeţul Dolj. Marţi a avut loc festivitatea depunerii jurământului profesional de către noii experţi contabili şi contabili autorizaţi care au promovat examenul final anul acesta, manifestare organizată de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), filiala Dolj. „Jur să respect legile ţării“, au spus la unison cei 60 de noi experţi contabili şi contabili autorizaţi doljeni, iar după depunerea jurământului profesional, conducerea filialei doljene a CECCAR le-a urat „bobocilor“ succes şi, mai ales, să nu aibă de-a face cu Comisia de disciplină a organizaţiei. Anul acesta a fost ultimul în care noii experţi contabili trebuie să absolve un examen anual. Din 2011, absolvenţii cursurilor de experţi contabili trebuie să treacă de „obstacole“ mai exigente decâ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 3 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 3 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

CSO Voluntari a forțat meciul decisiv în seria cu CSM Oradea din semifinalele Ligii Naționale

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CSO Voluntari s-a impus cu 80-74 în fața lui CSM CSU Oradea în meciul 4 al semifinalei, iar seria dintre cele două va avea nevoie de un joc decisiv. Miercuri, 28 mai, se va disputa partida în urma căreia se va afla a doua finalistă a Ligii Naționale

Franța, afectată de o nouă pană de curent. Autoritățile franceze denunță un act de sabotaj

Adevarul acum 2 ore
Autoritățile franceze au demarat o anchetă privind o pană de curent atribuită unui act de sabotaj, care a afectat cel puțin 45.000 de persoane, la doar o zi după ce o defecțiune similară a perturbat ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes.

Zelenski afirmă că „tăcerea SUA” în privinţa atacului cu cel mai mare număr de drone și rachete, de la începutul războiului, îl încurajează pe Putin

G4Media acum 2 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că „tăcerea” Statelor Unite după recentele atacuri ale Rusiei este încurajatoare pentru preşedintele rus Vladimir Putin, relatează bbc.com, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 6 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 11 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 10 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/20°
lun.

10°/13°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/13°
lun.

11°/14°
mar.

11°/13°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/18°
lun.

12°/16°
mar.

12°/13°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/14°
lun.

8°/18°
mar.

9°/17°
mie.

12°/16°
Timisoara
acum

11°
dum.

8°/18°
lun.

9°/21°
mar.

11°/22°
mie.

12°/22°