Tribunalul Ialomiţa începe în 24 noiembrie judecarea procesului celor patru bărbaţi arestaţi pentru recrutarea a 80 de fete pe care le-au plasat ca prostituate de lux, sub paravanul unor agenţii de fotomodele, informează Mediafax.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Ialomiţa i-au trimis în judecată pe Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan, Radu Ştefan Nicola şi pe Alexandru Gabriel Voicu, primii doi în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
DIICOT susţine că activitatea infracţională s-a desfăşurat sub paravanul a două agenţii de selecţie şi promovare a fotomodelelor, iar victimele erau plasate pe piaţa prostituţiei de lux din România, Italia şi Austria, în cluburi sau la locuinţele clienţilor, veniturile obţinute depăşind suma de 100.000 de euro.
Inculpaţii Ion Valeriu Tămârjan (34 de ani), Relu Cornel Costan (36 de ani), Alexandru Gabriel Voicu (22 de ani) şi Radu Ştefan Nicola (28 de ani) nu au antecedente penale.
Potrivit rechizitoriului, primul contact al inculpatului Relu Cornel Costan cu reprezentanţii clubului Babylon din Viena - în special Bretterklieber Peter - s-ar fi stabilit la începutul lunii noiembrie 2006, în timp ce se îndrepta spre Germania, împreună cu trei tinere, una dintre ele minoră.
Relu Costan le convinsese pe cele trei modele din agenţie să participe la o şedinţă foto în Germania şi le transporta cu autoturismul său în acea ţară, când s-au întâlnit în Viena cu un reprezentant local al Fashion TV, un anume Max Posch. Costan a aflat de la Max despre clubul Babylon din Viena - un bordel de lux în care tarifele practicate erau avantajoase.
Cele trei tinere au lucrat în clubul Babylon aproximativ o săptămână, timp în care Costan le-a pretins un sfert din câştigurile lor totale, ba chi