Cultura şi tradiţia maghiare vor fi reflectate prin concerte, expoziţii şi simpozioane.
Cel mai important eveniment al maghiarilor din judeţul Sibiu, dar şi din întreaga Transilvanie se desfăşoară în acest an la finele lunii noiembrie. Între 25 şi 28 noiembrie, festivalul Ars Hungarica va readuce în Sibiu concerte şi spectacole specifice maghiarilor cu unii dintre cei mai îndrăgiţi solişti. Festivalul se va deschide oficial joi 25 noiembrie, la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Primul spectacol al festivalului va fi susţinut de Corpul de Balet Sibiu. Spectacolul „Raymonda" este regizat de Valentin Barteş, iar un bilet costă 10 lei. Biletele pentru toate evenimentele din cadrul Ars Hungarica pot fi cumpărate de la Biroul Cultural Maghiar.
Vineri are loc vernisajul expoziţiei de fotografie Kepekf 2010, în Piaţa Mică, iar de la ora 12.30, vernisajul expoziţiei Sibiu - Pecs - Paralele între Capitale Culturale, la Galeria Habitus. La ora 13.00 se deschid lucrările unui simpozion cultural, tot la Galeria Habitus, iar seara, de la ora 19.00, este programat un spectacol de gală, susţinut de Tamás Gábor şi invitaţii acestuia, Varga Miklós, Vincze Lilla şi Homonyik Sándor, preţul biletelor fiind de 30 de lei. Sâmbăta începe tot cu un vernisaj, artistul Istvan Orth urmând să expună la Centrul Cultural Hungarica. La ora 17.00, la Sala Thalia, nouă designeri îşi vor prezenta creaţiile în cadrul unui program internaţional numit Revalorificarea Poveştilor.
În ultima zi de festival, în Galeria Bisericii reformate vor avea loc o prezentare de carte şi un vernisaj, iar în Biserica Catolică din Piaţa Mare, un spectacol oferit de Brigitta Bajka, „Împreună în Spirit". În afara biletelor pentru spectacole, cei care doresc să participe la toate evenimentele festivalului pot cumpăra şi abonamente, în valoare de 50 de lei. Pentru studenţi, elevi şi pensionar