Motto: Epictet „Nu evenimentele ne influenţează, ci modul în care le interpretăm”
M-am gândit în acest vremuri tulburi să scriu un articol mai altfel, care să meargă direct la cei în nevoie, iar pentru ceilalţi, care nu au neapărat nevoie de acest Ghid, să fie un exemplu de cum se aplică astăzi psihologia ştiinţifică la viaţa cotidiană!
Aşadar, cum să fim fericiţi? Fericirea este un lucru bun şi simplu de atins în viaţă, prin interpretarea adecvată a evenimentelor pe care le trăim. Haideţi să vedem cum putem ajunge să experienţiem/să trăim această stare cât mai des de acum înainte (chiar în situaţii de criză economică!).
I. Ce este fericirea?
Fericirea a primit de-a lungul evoluţiei omenirii înţelesuri diferite (vezi Darrin & McMahon, 2006). Fără a intra în detalii, menţionez doar că în filosofiile şi culturile occidentale au apărut următoarele înţelesuri: (1) fericirea ca expresie a norocului (homerică) şi/sau a virtuţii în diversele ei forme (Grecia clasică, cu accent pe abordările epicurienilor şi stoicilor, dar şi ale lui Socrate, Platon, Aristotel etc.) – în Antichitate; (2) fericirea în asociere cu paradisul – în Evul Mediu; (3) fericirea prin activităţile care îţi produc plăcere – în Epoca Modernă. În perioada postmodernă, înţelegerea fericirii s-a diversificat în prea multe abordări pentru a le discuta aici. Conform filosofiilor şi culturilor estice, fericirea poate fi atinsă în această viaţă, prin virtute, în diversele ei forme, dar va fi desăvârşită în etapele următoare ale vieţii (ex. Nirvana).
În perioada contemporană, mai ales în psihologie, fericirea a primit un înţeles pragmatic şi a început să fie studiată ştiinţific (prin studii riguroase de psihologie experimentală, clinică şi pozitivă). Astfel, fericirea este definită ca o trăire emoţională pozitivă faţă de propria viaţă. Evident, când vorbeşti de propria viaţă te ref