Franţa se va asigura că decizia privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen nu se va lua până în vara anului viitor, a declarat azi secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche. Sursa: AFP
Este cea mai clară declarație prin care Parisul își arată opoziția față de aderarea țării noastre la spațiul fără frontiere interne în martie 2011, așa cum și-au propus oficialii de la București.
Trebuie să fim foarte vigilenţi cu privire la extinderea către România şi Bulgaria, a spus Lellouche în faţa Comisiei pentru afaceri europene a Adunării Naţionale a Franţei. "Această extindere nu poate fi rezultatul automat al procesului de evaluare tehnică în curs de doi ani" şi, ca şi Olanda, ”noi suntem favorabili unei amânări a acestei decizii” cel puţin până la raportul Comisiei Europene referitor la justţia din România, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, din vara lui 2011”, a mai spus oficialul francez, citat de Agerpres.
Pierre Lellouche şi-a susţinut poziţia afirmând că rapoartele periodice sunt "îngrijorătoare". Problemele invocate de el ar fi legate de "supravegherea reală şi eficientă a frontierelor externe ale UE" şi "lupta împotriva corupţiei". Oficialul francez a mai menţionat creşterea fluxurilor de imigranţi ilegali via Turcia spre frontierele bulgară şi română.
"Frontiera româno-moldoveană este prost controlată din cauza distribuirii dincolo de frontieră de paşapoarte româneşti, a 'găurii negre' pe care o reprezintă teritoriul transnistrean separatist şi a nivelului de corupţie din Ucraina vecină", a adăugat Pierre Lellouche.
Olanda, un alt obstacol
Olanda a anunțat deja că ne condiţionează explicit aderarea la spaţiul fără frontiere de progresele în reformarea sistemului judiciar.
Guvernul de la Haga a subliniat că, sacă rapoartele Comisiei Europene privind justiția