Dacă democraţii sunt perdanţii alegerilor americane de marţi, 3 noiembrie, mega-perdanţii devin importante trusturi de presă care nu mai practică de mult imparţialitatea, preferându-i ideologizarea. Un text excelent pe această temă semnează aici Dragoş Paul Aligică. O “presă jucătoare” se distinge nu doar prin ce şi cum discută, dar şi prin ce şi de ce evită să discute. Drept este, nici presa mai puţin partizană nu se repede la anumite subiecte, căci multe iniţiative denunţate anapoda drept acte de incorectitudine politică se plătesc extrem de scump în America, în vreme ce ipocrizia şi dublul standard rămân inepuizabile surse de prosperitate.
*
Puţini sunt oamenii din mass media care doresc să îşi asume riscul de a spune că felii întregi din oraşele Americii sunt azi sub controlul bandelor de criminali (gangs) şi că violenţa practicată de acestea este într-o creştere alarmantă. Ce a fost bagatelizat cu inconştienţă drept rivalităţi între nişte grupuri a devenit, rapid, un pericol ce atinge stabilitatea unor segmente din ce în ce mai mari ale societăţii.
Oraş splendid, cu o populaţie în jur de 450.000 de locuitori, Oakland, California, are peste 10.000 de asemenea criminali “la vedere”. Greu de apreciat câţi se află ”în umbră”. Cele şase episoade dedicate oraşului cunoscut azi şi ca “Baby IRAQ” într-un serial de televiziune (Gang Wars) dă fiori: poliţiştii recunosc că pierd partida în fiecare zi. Resursele lor sunt limitate, apetitul pentru crimă – nelimitat. Eforturile de contracarare a criminalităţii nu lipsesc, dar sunt insuficiente pentru un război apărut în urmă cu aproape patru decenii şi împotriva căruia singurul antidot a fost… indulgenţa.
Pentru a prinde un singur criminal de o oarecare anvergură (Francisco Hernandez), grupei de elită a poliţiei din Oakland (Police – Gang Unit, în fapt doar 8 poliţişti), i-au trebuit peste două lu
