A înţeles oare Băsescu faptul că politica e un altfel de joc decât cel pe care îl joacă domnia sa?
Traian Băsescu, preşedintele atotputernic de altădată, a ajuns la limita puterii sale. Arta sa manevrieră indiscutabilă nu îl mai ajută. După atâtea partide de pocher politic câştigate cu brio, constată că în momentul culminant nu mai are nimic de oferit, de jucat. Are o maximă problemă de credibilitate. Podurile pe care trebuia să le construiască în şase ani de stat la Cotroceni nu există. A făcut praf totul, folosindu-se de diversiuni, interceptări telefonice, dosare, DNA, servicii secrete, intrigi de tot felul, totul ca să rămână mereu deasupra, jupân. După ce i-a dezbinat pe toţi cu toţi în ţara asta, se adresează solemn Parlamentului cu mesajul „patria e în primejdie!" şi cere ajutor din partea Opoziţiei, gâtuit de o emoţie jucată. Cui, mă rog? Unor oameni pe care nu a făcut până acum decât să-i denigreze. A ignorat sistematic că rolul lui este unul opus - să respecte instituţiile statului, să fie garantul funcţionării lor echilibrate şi democratice. Nu a făcut decât să-i umilească pe parlamentari şi pe liderii partidelor lor. Pe cei din Opoziţie, fireşte. Le-a spus frecvent că nu contează, că sunt nişte nimeni. I-a călcat în picioare de câte ori a avut prilejul. A uitat prea des că ei sunt reprezentanţii legitimi ai electoratului românesc şi că au tot atâta legitimitate ca şi el şi cei din PDL.
Mesajul de marţi mi s-a părut nelalocul lui prin ton şi afirmaţii. Nu neg că s-ar putea să mă înşel. Poate că preşedintele Băsescu a vorbit sincer. Dar am numărat în timp atâtea turpitudini, atâtea ipocrizii, încât nu văd de ce l-aş crede acum. Din ultimele sondaje rezultă că 9 din 10 români nu-l mai cred. Mă număr printre ei. Mi s-a părut mai îngrijorat de situaţia din PDL, pe care încă îl controlează cu o mână de fier, şi mai puţin de soarta celor mulţi.
