Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Audi a stabilit preţurile pentru noua gamă A7 Sportback

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Modelul de nişă Audi A7 Sportback, poziţionat între vechile şi tradiţionalele game A6 şi A8, va costa, în România, cel puţin 61.250 de euro cu TVA. Sursa: AUDISursa: AUDISursa: AUDISursa: AUDI

1 /.

Gama Audi A7 Sportback, prezentată anul acesta, în cadrul celei mai recente ediţii a Salonului auto de la Paris, va fi lansată comercial şi în România, săptămâna viitoare.

Importatorul local a stabilit preţurile pentru noul său model de nişă, poziţionat între vechile şi tradiţionalele game A6 şi A8.

Cele două versiuni disponibile, ambele propulsate de motoare cu şase cilindri dispuşi în V şi echipate cu sistemul de tracţiune integrală quattro, vor costa 61.250 de euro (3.0 TDI – 245 CP), respectiv, 61.800 de euro (3.0 TFSI – 300 CP). Preţurile includ TVA.

Pe urmele celebrului Mercedes-Benz CLS

A7 Sportback, concurent cu primul "coupe cu patru uşi", Mercedes-Benz CLS, îmbină, potrivit producătorului, "caracterul pasional al unui coupe cu confortul şi prestigiul unei limuzine şi caracterul funcţional al unui avant (break, în onomastica Audi – n.red)".

Noul model Audi are o lungime de 4,97 metri, o lăţime de 1,91 metri, si o înălţime de 1,42 metri. Hayonul facilitează accesul către un compartiment pentru bagaje cu un volum de 535 de litri (1.390 de litri, cu spătarul bachetei coborât).

Start-stop, pentru reducerea amprentei poluante

Printre multele dotări standard propuse de noua gamă Audi A7 Sportback se numără: farurile cu tehnologie Xenon, cutia de viteze automată S-tronic (cu 7+1 trepte), volanul multifuncţional, diferenţialul blocabil electronic – EDS – (frânează automat roţile motoare care patinează, în situaţii de aderenţă diferită între roţi), sistemul "Start-stop".

Lista de opţionale, foarte consistentă, aşa cum este obiceiul, oferă multiple posibilităţi de persona

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 59 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°