Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţie de 37 de milioane de euro în Uzina de Apă şi canalizarea din Sibiu şi comunele limitrofe

Publicat in Adevarul, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Ultimul obiectiv al contractului pe fonduri ISPA – reabilitarea uzinei de apă - a fost finalizat, astfel că miercuri, 10 noiembrie reprezentanţii municipalităţii sibiene şi a constructorilor care au executat lucrările au marcat oficial încheierea proiectului. Peste 200.000 de sibieni sunt beneficiari ai investiţiei.

CITIŢI ŞI:

Donaţie de zeci de tir-uri cu mobilier dintr-un spital dezafectat din Viena

Gebruder Weiss a investit peste 1,9 milioane de euro, în construcţia unui terminal logistic

Exproprieri de 200 milioane de lei la autostrada Orăştie - Sibiu

Contractul de finanţare ISPA intitulat „Modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi al apei uzate în municipiul Sibiu” a fost semnat în data de 18 decembrie 2002 la Bruxelles, iar partea română a semnat acest document la Bucureşti în data de 31 martie 2003.

Valoarea totală a contractului a fost de 37.588.000 de euro, din care 25.560.000 euro reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene, iar 12.028.000 de euro reprezintă contribuţia beneficiarului SC Apă Canal SA Sibiu. O parte a contribuţiei SC Apă Canal SA la această investiţie a provenit din fondurile contractate de această societate de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, un împrumut în valoare de 10 milioane euro, pe care Primăria Municipiului Sibiu l-a garantat.

Restul de 2.028.000 de euro a fost constituit de SC Apă Canal SA din fonduri proprii. Acest proiect are însă o importanţă mare şi pentru satele şi comunele din zona Sibiului – Ocna, Şura Mică, Cristian, Şura Mare, Şelimbăr – care sunt deservite de staţia de tratare a apei.

„Acest proiect s-a finalizat cu succes. Am demonstrat astfel ca oraş că ştim să gestionăm aceste fonduri, drept pentru care suntem în curs de evaluare cu un proiect care urmăreşte accesarea unor noi fonduri structurale prin intermediul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 53 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 12 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°