Pentru Google, piaţa românească este importantă, dovadă şi numirea recentă a unui manager local, după cum a punctat Steffen Ehrhardt, project manager & product specialist emerging markets la Google, în cadrul prezentării susţinute la RoNewMedia, eveniment dedicat mediului online românesc care se desfăşoară pe parcursul a două zile şi care a implicat 32 de companii, 37 de invitaţi care susţin prezentări, reprezentanţi de la 234 de companii şi 1.012 participanţi.
Reprezentantul Google face referire la numirea lui Dan Bulucea, fost manager al Microsoft, în poziţia de country manager al companiei pe piaţa locală, obiectivele principale fiind pe de-o parte localizarea unui număr mai mare de produse ale companiei, precum şi extinderea în ansamblu a prezenţei Google pe piaţa locală.
În opinia lui Ehrhardt, care nu a făcut niciun comentariu legat de situaţia Google în România, publicitatea online are un potenţial mare de creştere, iar companiile de advertising din piaţă ar trebui să se concentreze mai mult asupra companiilor internaţionale, care pot implicit genera o piaţă mai mare ca dimensiuni.
"Există foarte mult potenţial, nu doar pentru multinaţionalele care ar putea investi aici, ci şi pentru companiile locale", susţine şi Marvin Liao, director comercial pentru regiunea EMEA al Yahoo, despre piaţa în care compania are 8,2 de milioane de utilizatori, cu menţiunea că internetul românesc are toate şansele să atragă mai mult decât cele câteva procente din bugetele de publicitate.
AflaţI ce spun Google, Yahoo şi Facebook despre internetul românesc pe www.businessmagazin.ro.
Pentru Google, piaţa românească este importantă, dovadă şi numirea recentă a unui manager local, după cum a punctat Steffen Ehrhardt, project manager & product specialist emerging markets la Google, în cadrul prezentării susţinute la RoNew