Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coral, un restaurant frumos lăsat în paragină (document)

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Este un local vechi, lăsat în paragină, pe care nu vi-l recomand. Mâncarea este destul de bună, dar amenajarea îţi cam taie pofta. Plus că îţi trebuie ceva noroc să dai peste o ospătăriţă.

Restaurantul Coral este unul foarte vechi. Este situat în centrul oraşului, pe strada Mircea cel Bătrân nr. 94. Este destul de uşor de găsit, mai ales că sunt multe reclame care arată pe unde este intrarea. Înainte, chiar era un local frumos şi plăcut, mai ales datorită priveliştii pe care o oferă spre plaja Modern şi spre Marea Neagră. Puteţi sta la parter, unde este mult spaţiu pe timp de vară şi ceva mai puţin iarna, pentru că se închide terasa. Este mult spus terasă, pentru că nu arată ca una. Este amenajat cu mult prost gust. Mesele sunt din plastic, husele scaunelor sunt mov, tapetul de pe pereţi mai are puţin şi cade. Este păcat că nu se investeşte într-un astfel de local şi este lăsat în paragină. Ceva mai bine arată la primul etaj. Sunt măsuţe mici şi simpatice, iar priveliştea încă a rămas superbă. Din păcate, servirea este sub orice critică. Am intrat, m-am aşezat la o masă şi am aşteptat aproximativ 15 minute până să fiu băgată în seamă de cineva. Pur şi simplu nu era nimeni în bar sau undeva la vedere. Am avut noroc cu o persoană care a ieşit din bucătărie şi m-a văzut. Preţurile, în schimb, au crescut. Au ajuns la nivelul celor din centrul oraşului, dar nu văd de ce.

Chiar nu merită să dai cinci, şase lei pe o cafea sau 15 - 20 de lei pe ceva de mâncare. Cu toate că aceasta a rămas destul de gustoasă, felul în care este amenajat localul îţi cam taie pofta de mâncare. Este păcat că un restaurant cu o astfel de poziţionare şi tradiţie a ajuns aşa urât. Nu cred că ar fi o investiţie prea mare pentru a-l aranja astfel încât clienţii să vină cu plăcere aici. Este un local vechi, lăsat în paragină, pe care nu vi-l recomand. Mâncarea este destul de bună, dar amen

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 54 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 51 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 38 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum o ora
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°