Sonica Lucan (fostă Chiriac), impresarul fanfarei de la Chetriş, a fost trimisă ieri în judecată de Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi pentru că ar fi cerut bani de la şase persoane pentru a interveni pe lângă şefii din Primărie
Procurorii susţin că în perioada noiembrie 2007- mai 2008 ieşeanca ar fi luat de 10.300 de euro şi 8.400 de lei de la ieşeni pentru a le facilita concesionarea unor suprafeţe de teren situate în cartierele Nicolina, Păcurari.
„Inculpata Lucan Sonica a pretins şi primit de la denunţători pentru a le facilita concesionarea unor terenuri aflate în domeniul public al Primăriei, lăsându-i să creadă că ar avea influenţă sau ar acţiona ca interpus al lui Cosmin Coman, director executiv, viceprimarii de atunci, Constantin Neculau şi Constantin Adăscăliţei şi fosta secretară a Consiliului Local, Lăcrămioara Vernica", precizează procurorii DNA.
Consilierul Local, Constantin Neculau, fost viceprimar, susţine că nu a fost implicat în această afacere. „Au venit oamenii la mine şi mi-au spus despre ce e vorba şi am făcut sesizare la Poliţie. Cum să-i permit să spună aşa ceva. Oamenii dădeau bani pentru concesionări fără licitaţie, pe care nici măcar primarul nu le putea face ", a precizat Constantin Neculau. Pe de altă parte Sonica Lucan spune că este nevinovată.
„Este o făcătură. Mai mult cred că este vorba despre o răzbunare", a spus impresarul.
Dosarul a ajuns pe masa magistraţilor Tribunalului Iaşi.