Evenimentul a fost marcat cu o serbare câmpenească, la care a participat toată suflarea aşezării, şi cu un spectacol folcloric de excepţie.
Pe 8 noiembrie, în localitatea gălăţeană Rediu a avut loc prima ediţie a „Sărbătorii Comunei" . După cum ne-au declarat primarul Gheorghi Buruiană şi viceprimarul Miron Stana, Consiliul Local a aprobat ca hramul bisericii din localitate - „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" - să devină şi ce mai importantă sărbătoare a comunităţii locale.
Vremea, deosebit de frumoasă, a ţinut cu locuitorii comunei, care au luat parte la sărbătoare în număr foarte mare, începând de la piticii grădiniţei şi până la veteranii de război. „Dumnezeu ne-a dat o zi după sufletul şi inima noastră" , ne-a declarat primarul Buruiană.
După slujba religioasă de la biserică, unde a slujit un sobor de cinci preoţi, în frunte cu preotul paroh Constantin Popa, lumea s-a mutat cu mic cu mare la Casa Miresei, unde elevii şcolii din localitate (conduşi de învăţătoarea Mihaela Dajbog) au prezentat un spectacol folcloric excepţional. Au urmat invitaţii speciali ai primarului - formaţia „Amicii" din Galaţi.
Primarul Gheorgi Buruiană ne-a declarat că va încerca să extindă numărul de evenimente locale. „Vreau să organizez, tot pentru prima dată, o întâlnire cu fiii satului şi la care aş vrea să-i sărbătorim pe cei care au împlinit 50 de ani de căsătorie.Dacă va fi sănătate, sper ca în 2011 să aibă loc şi această acţiune", a spus primarul.