CS Phoenix Constanţa a făcut o achiziţie de lux, prin cooptarea în staff-ul tehnic a sârbului Vladimir Vlaski. Fost jucător şi apoi antrenor la echipe din ţara natală, Vlaski a venit încrezător pe litoral, pentru a pune umărul la construcţia de la zero a unei viitoare mari formaţii de baschet.
Cu Vladimir Vlaski, este suficient să stai de vorbă trei minute pentru a-ţi da seama că are adânc impregnat spiritul de luptător specific naţiei sârbe. La numai 30 de ani, vârstă pe care o va împlini în ianuarie 2011, Vlaski este un tip bine educat şi a venit la Constanţa pentru a construi din temelii o echipă de baschet despre care se va auzi cu sigu-ranţă peste câţiva ani: Phoenix.
„Mi-a plăcut din start ideea de a veni la Constanţa, un oraş important al României, cu multiple posibilităţi, aşezat la malul Mării Negre. M-am informat despre situaţia baschetului constănţean, ştiu că nu mai există activitate la nivel de seniori, iar dintre toate grupările de copii şi juniori, CS Phoenix mi s-a părut - şi sunt convins că este - cel mai serios. Primul contact cu acest club l-am avut în vară, când am participat la Campul de pregătire de zece zile, o experienţă foarte bună, în care am evaluat potenţialul acestor copii", a declarat, în exclusivitate pentru „Cuget Liber", Vladimir Vlaski.
Sârbul a început să joace baschet în oraşul natal Backa Topola, apoi s-a transferat la BC Varadin Novi Sad. S-a perfecţionat aici pe mai multe fronturi, ca jucător şi antrenor, urmând totodată cursurile colegiului. A revenit apoi la Backa Topola, unde a lucrat, în calitate de secund al lui Goran Vîrkic, la echipa de seniori. Concomitent, era „vioara întâi" la formaţia de juniori.
Fiind reprezentant al unei forţe mondiale a baschetului (Serbia stă la aceeaşi masă cu SUA şi Rusia), Vladimir şi-a luat licenţa internaţională FIBA, care îi permite să conducă chiar şi echipe naţional