Secretarul de stat in MAI Dan Valentin Fatuloiu a declarat miercuri ca raportul privind protestul politistilor din 24 septembrie va fi discutat si cu Emil Boc si a lasat sa se inteleaga ca unii sefi ai structurilor subordonate, numiti prin decizia premierului, ar putea fi schimbati.
"Vom discuta saptamana aceasta (n.r. despre raportul protestelor din 24 septembrie). Domnul Igas se intoarce zilele acestea, ne vom intalni cu domnul prim-ministru si vom decide cu privire la responsabilitatile sefilor de arme. Competenta in a stabili responsabilitati si a lua masuri disciplinare o au MAI si premierul, pentru ca o parte dintre comandanti sunt numiti prin decizia premierului", a declarat Dan Valentin Fatuloiu, miercuri, dupa sedinta in care a fost prezentat Raportul National privind Situatia Drogurilor 2010.
Fatuloiu a precizat ca raportul privind protestul politistilor din 24 septembrie este foarte complex si cuprinde trei feluri de sanctiuni. Pentru o parte dintre neregulile constatate a fost sesizat Parchetul, pentru o alta parte exista sanctiuni contraventionale, iar pentru a treia parte exista sanctiuni disciplinare. "Unii vor raspunde cu functiile si sper sa clarificam aceasta problema", a mai spus secretarul de stat.
Mai mult, Dan Valentin Fatuloiu a spus ca a identificat in teritoriu sefi de inspectorate a caror activitate este indoielnica. "Eu de o luna merg pe la inspectorate. Nu discut cu sefii. Merg in birouri si vad problemele oamenilor despre proasta comunicare pe care o au cu sefii. Oamenii reclama servilism, concesii politice, reclama faptul ca sefii nu isi asuma responsabilitatea si tin cu dintii de scaun", a declarat Fatuloiu. Secretarul de stat a mentionat ca exista 10 inspectori sefi care sunt in situatia prezentata.
Fatuloiu a anuntat ca unii subordonati nu vor mai lua sporul de 30% si a adaugat ca