PDL n-o dă jos pe Roberta Anastase de la şefia Camerei, ci se pregăteşte să schimbe, luni, regulile în Parlament, astfel încât să treacă legile fără a avea nevoie de prezenţa PSD şi PNL. Planul de urgentare a modificării regulamentului a fost pus la punct aseară, la Cotroceni, de şefii democrat-liberalilor împreună cu Traian Băsescu. Sursa: EVZ
Ideea moratoriului cu opoziţia a fost abandonată ieri în doar câteva ore după ce a fost lansată de preşedintele Traian Băsescu din Parlament. Pe seară, la Palatul Cotroceni, Băsescu, împreună cu Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga şi Roberta Anastase, punea deja la punct un plan de ignorare a opoziţiei care boicotează momentan activitatea în Camera Deputaţilor.
"Colacul de salvare" ar consta, susțin surse democrat-liberale contactate de EVZ, în schimbarea urgentă a regulilor din parlament, în aşa fel încât deciziile care acum depind de Biroul Permanent, unde opoziţia are ultimul cuvânt, să fie înlocuite prin votul majorităţii simple a celor care vin la serviciu.
Singura condiţie ca planul să fie pus în aplicare luni, aşa cum s-a decis la Cotroceni, este mobilizarea sută la sută a deputaţilor puterii, care să voteze modificarea regulamentului chiar şi fără ca aceasta să fi trecut de Biroul Permanent.
În acest fel se îngroapă în PDL, cel puţin pentru o vreme, şi subiectul debarcării Robertei Anastase de la şefia Camerei, cerută ieri insistent de PSD şi PNL pentru deblocarea activităţii din Parlament.
Scenariul, pas cu pas
După o încercare eşuată săptămâna aceasta pe fondul absenteismului, liderii PDL intenţionează să impună de această dată punerea în practică a strategiei chiar forţând limitele regulamentului. Astfel, scenariul presupune supunerea la vot a hotărârii de modificare a regulamentului fie la propunerea preşedintelui de şedinţă, fie la cea a unui li