Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost şef al CIA în România spiona pentru ruşi din închisoare

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Nicholson a ple­­dat vinovat pen­tru o nouă serie de acuzaţii de spionaj şi a recunoscut că a încercat să transmită informaţii confidenţiale prin intermediul unor colegi de celulă şi apoi prin fiul său, potrivit Washington Post. Ofiţerul, care a fost şef al biroului CIA din România la începutul anilor '90 şi director adjunct al biroului agenţiei din Filipine, a început să colaboreze cu serviciile ruse în timp ce se afla în misiune la Manila, în 1994. În schimbul a 300.000 de dolari, el a furnizat informaţii confidenţiale, inclusiv numele unor agenţi şi recruţi ai CIA. A fost arestat în 1996 şi condamnat la 23 de ani de închisoare.

Spionul era însă convins că mai are informaţii preţioase adunate în decursul carierei sale şi în schimbul cărora putea primi în continuare bani frumoşi de la ruşi. Aşa că a început să caute modalităţi de a transmite aceste in­formaţii. Cei mai la îndemână erau deţinuţii de la închisoarea federală din Sheridan, Orgeon, unde spionul îşi ispăşea pedeapsa. În 2002, i-a cerut unui coleg de celulă care urma să fie eliberat să ducă un plic gros părinţilor săi. Înainte avusese grijă să rupă în bucăţele mici banda de la maşina de scris pe care o folosise pentru a pune pe hârtie informaţiile din plic şi s-o arunce la toaletă. Deţinutului i s-a părut suspectă această acţiune şi a alertat FBI-ul, iar Nicholson a fost supravegheat îndeaproape. Nu se ştie însă dacă, anterior, alţi deţinuţi au făcut astfel de comisioane.

Fostul agent CIA nu a renunţat la planurile sale şi a decis să-l folosească pe fiul său, Nathaniel, acum în vârstă de 25 de ani, pe post de mesager. În timpul vizitelor pe care Nathaniel le făcea la închisoare, tatăl său l-a instruit cum să comunice cu agenţii ruşi, cum să se ferească de autorităţi şi cum să ascundă banii primiţi. Între 2006 şi 2008, tânărul Nicholson a avut întâlniri secrete cu agenţi ruşi din întreaga lum

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Australian Open: Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de Elina Svitolina în primul tur

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 72 WTA, a fost eliminată, luni, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 29 mondial şi favorită 28, în primul tur al turneului de grand slam Australian Open. Svitolina s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră şi jumătate. În se

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 7 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 9 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 11 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Nicuşor Dan: Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei, în sensul că a existat o reţea de siteuri care promovează narativul Rusiei / Trebuie dovedit dacă această reţea în mod organic sau plătită a ajutat campania lui Georgescu

News.ro acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că înclină să creadcă a existat o influenţă a Rusiei în alegerile prezidenţiale din România, în sensul în care a existat o reţea de siteuri sau de reviste online care se promovează între ele şi care promove

Ministrul Finanţelor se răzgândește de la o zi la alta. Tanczos Barna susține că nu va creşte TVA

Adevarul acum 13 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA.

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Horoscop luni, 13 ianuarie. Zodiile care au parte de vești bune din prima zi a săptămânii

Adevarul acum 9 ore
Horoscopul de luni, 13 ianuarie aduce vești bune la început de săptămână pentru trei zodii.

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°