Prezent la Bucureşti pentru Summitul Dunării, la care au participat delegaţii din 14 state din bazinul danubian, ministrul afacerilor europene din Landul de unde izvorăşte Dunărea a explicat pentru FP România ce interese au germanii în regiune şi cum poate UE să folosească această macroregiune pentru creşterea prosperităţii.
Ce importanţă au Strategia UE pentru Dunăre şi cooperarea în spaţiul danubian pentru Landul Baden -Wurttemberg?
Baden-Wuerttemberg este un Land puternic orientat către export. Această strategie a Dunării, pe care Landul nostru a iniţiat-o, are un mare potenţial mai ales în privinţa cooperării economice. IMM-urile germane vor putea produce şi în România, vor crea locuri de muncă. Putem să lucrăm împreună şi în domeniul cercetării şi dezvoltării, educaţiei, transportului şi în probleme de mediu. Transferul de tehnologii este foarte important pentru îmbunătăţirea nivelului de trai în statele riverane. În plus putem să cooperăm mai bine pe plan politic în Europa. Suntem astfel o familie în această macroregiune şi avem împreună o putere mai mare de a implementa decizii politice.
Ce defineşte această macroregiune?
Este vorba despre o macroregiune, în care cooperarea transcende graniţele. Importante sunt căile navigabile, cooperarea în materie de energie, de străzi, de infrastructură şi cooperarea noastră politică pentru a ne realiza interesele comune. Avem o cultură comună, o istorie comună şi astfel o şansă comună să creştem prosperitatea în acest spaţiu. Europa nu poate reuşi decât dacă o construim împreună. Acesta este succesul Uniunii Europene: ţările cresc împreună prin coeziune. Apropierea tuturor de un nivel asemănător de bunăstare este un proces de durată, dar trebuie să ne asigurăm că toate statele câştigă pe parcurs.
Totuşi ce proiecte concrete a realizat Landul Baden-Wurttemberg în cadrul