Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absurd/Un parc eolian ce urma să fie realizat în judeţul Galaţi a fost blocat de taxele uriaşe

Publicat in Adevarul, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Investiţia din comuna Smulţi ar putea asigura energie electrică ieftină pentru mai multe localităţi. Oameni de afaceri din Danemarca au rămas sideraţi la auzul veştii că trebuie să plătească circa 9.500 de euro pentru scoaterea din circuitul agricol a unui hectar de teren.

Facilităţile pe care le asigură statul pentru punerea în practică a unor investiţii cu fonduri europene, în special în pentru producerea de „energie verde", se dovedesc a fi doar vorbe în vânt.

Parcurile eoliene de la Galaţi ar putea produce cât două unităţi de la Cernavodă, însă investiţiile se împiedică în birocraţie

Mai mulţi investitori din Danemarca, care doresc realizarea unui parc eolian în zona comunei gălăţene Smulţi, au fost scandalizaţi aflând că Statul le pretinde o taxă exagerat de mare doar pentru a scoate terenul din circuitul agricol, o operaţiune pur birocratică, care implică doar redactarea câtorva documente.

"Parcurile eoliene nu sunt scutite de plata taxelor. Conform Ordinului 798/2005 al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Agriculturii, trebuie să se depună mai întâi o documentaţie pentru stabilirea claselor de calitate a terenului. Pentru terenurile din categoria a III-a se plăteşte o taxă de 3,81 de lei pe metru pătrat, iar pentru cele din categoria a IV-a, se achită o taxă de 3,18 lei pe metru pătrat", ne-a declarat Gabriel Boboc, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi.

Blocaj, din start

Spezele pretinse investitorilor ecologişti sunt însă şi mai mari. La taxele amintite se adaugă şi un aviz de irigaţii, dacă terenul este amenajat pentru irigaţii precum şi un aviz pedologic pentru stabilirea clasei de calitate a terenului.

Cum doar taxa pentru scoaterea unui hectar din circuitul agricol ajunge la 38.100 de lei, adică în jur de 9.500 de euro, investitorii danezi au făcut un pas în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 22 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum 50 minute
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°