România se situează pe locul trei în Europa Centrală și de Est în topul țărilor cu cele mai multe locuințe care accesează programe pay-TV prin satelit, după Polonia și Rusia, se arată într-un studiu realizat de Eutelsat. Astfel, numărul locuințelor care au accesat astfel de programe a crescut de la 1,5% în 2008 la 2,7% anul acesta.
Cea mai mare creștere procentuală a fost înregistrată de Rusia, unde numărul locuințelor care au accesat programe de tipul pay-TV prin satelit a crescut de la 2% în 2008 la 4,7 procente anul acesta.
La nivel mondial, din cele 129,3 milioane de locuințe cu abonament la servicii TV prin satelit, 51,4 milioane de case (aproape 40%) sunt abonate și la posturi TV cu plată (de tipul HBO, spre exemplu). Studiul Eutelsat arată că în Europa de Est, cu predilecție, recepția prin satelit a posturilor TV cu plată a crescut cu 63,5% în ultimii doi ani, la 17,5 milioane de locuințe.
„Creșterea a fost alimentată în special de rezultatele foarte bune înregistrate în Polonia și Rusia”, se arată în studiu. Polonia este pe primul loc în regiune la acest capitol, cu peste 6,1 milioane de locuințe abonate la servicii pay-TV, reprezentând 34,8% din locuințele Europei Centrale și de Est care folosesc astfel de servicii.
Conform Eutelsat, 3,071 milioane de locuințe sunt au acces la servicii TV prin satelit, față de 3,46 milioane de locuințe abonate la un operator de cablu.