Bruxelles, 10.11.2010,
Amendamentele europarlamentarului PSD+PC Sabin Cutaş, depuse la raportul de opinie "O Strategie a Uniunii Europene pentru Marea Neagră", au fost votate marţi în cadrul Comisiei pentru comerţ internaţional a Parlamentului European (INTA), din care acesta face parte. Prin adoptarea amendamentelor deputatului european, Comisia INTA a acceptat aşezarea Strategiei pentru Marea Neagră pe o poziţie de egalitate cu Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Mării Baltice. Astfel, cele două strategii trebuie să beneficieze de acelaşi grad de interes din partea Uniunii Europene. Sabin Cutaş a urmărit în egală măsură direcţionarea investiţiilor către dezvoltarea Portului Constanţa, argumentând că acesta este cel mai mare port al Uniunii Europene la Marea Neagră.
Sabin Cutaş deţine calitatea de raportor din partea grupului său politic pentru raportul de opinie "O Strategie a Uniunii Europene pentru Marea Neagră", comisia de fond fiind Comisia pentru afaceri externe. Votul raportului în cadrul plenului Parlamentului European este prevăzut pentru luna ianuarie 2011.
Potrivit eurodeputatului român: "Prin intermediul acestui raport, se doreşte crearea unei Strategii a Uniunii Europene pentru Marea Neagră, care să conducă la o cooperare mai strânsă între statele din regiune; o regiune de o importanţă strategică pentru Uniunea Europeană, atât din punct de vedere comercial, cât şi din punct de vedere politic. Două state membre ale UE, România şi Bulgaria, au ieşire la Marea Neagră, Turcia este stat candidat, Rusia este partener strategic al Uniunii, iar alte state sunt incluse în Politica Europeană de Vecinătate. În acelaşi timp Uniunea Europeană este un important partener comercial în zonă."
"Consider că elaborarea unei Strategii pentru Marea Neagră este în interesul Uniunii Europene. Strategia pentru Regiunea