Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Confuză

Publicat in Pandoras, joi 11 noiembrie 2010 ·

De când cu facultatea, am început să simt cu adevărat cât de repede trece Timpul. Un om dezorganizat nu are șanse să fie măcar în aparență prieten cu El.

Am încercat să mă adaptez, am început să mi-l programez , să aloc un anumit timp fiecărui lucru important, dar mereu simt că sunt contra cronometru. Nu știu cum să-mi înghesui prietenii printre orele necesare de învățat și cât timp îmi pot păcăli organismul să nu îmi ceara odihnă…de mers pe jos nici nu îmi mai pun problema .

Cum pot să păcălesc timpul astfel încât să mă pot dezvolta multilateral?

La alte facultăți mai ai șanse, datorită domeniului studiat, să absorbi “informații” și din alte domenii. Eu parcă sunt blestemată să mănânc doar Drept.

Oare ce este mai de dorit : să excelezi într-un domeniu sau să știi din toate câte puțin ? Este posibil să poți cunoaște mult din toate?

Oare este așa de important să știi în ce lume trăiești, câtă vreme ești student?

Am vrut să pun în aplicare ceea ce învățasem la drept constituțional și ce am aflat? Că învăț cucuri. La nivel teoretic totul pare așa de simplu și de frumos, dar nu se pliază pe sistemul din România…parcă practica și teoria sunt antagonice. Nu tu sistem semi-prezidențial, nu tu democrație, nu tu respectare a Constituției(zice fata de 19 ani).

Şi acum mă gândesc la ce mă ajută să știu în ce lume trăiesc, dacă acest lucru mă irită cumplit. Să mă simt și mai incapabilă că nu pot schimba nimic? Să ma uit la diferite emisiuni ca să ascult o mulțime de “păreriști”, care sunt frustrați că nici ei nu pot schimba nimic?

Merg la facultate și îmi aud profesorul, care este om influent, că se chinuie de atâta timp să schimbe un anumit lucru și nu reușește. Şi eu ,un pigmeu, ce să fac? Să învăț cu speranța ca voi schimba ceva? Sa știu din toate pentru a argumenta că sistemul din România e la pământ? Să-mi găsesc un serviciu,

Articolul in Pandoras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Suedia începe vânătoarea de lupi, animal aflat pe cale de dispariţie. Activiștii critică măsură

HotNews acum 51 minute
Vânătoarea de lupi din Suedia începe joi, autorităţile urmărind să reducă la jumătate populaţia prădătorului pe cale de dispariţie, potrivit The Guardian, scrie News.ro. Guvernul suedez a dat undă verde pentru uciderea a cinci familii întregi de lup

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum o ora
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum 2 ore
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni

Mediafax acum o ora
Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei poloneze va avea loc la 3 ianuarie 2025. Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-un moment de incertitudine şi îngrijorare. Ministrul de externe al Poloniei a precizat că activita

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum o ora
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Tragedii în lanț în Germania în noaptea de Revelion. Cel puțin cinci persoane au murit din cauza unor artificii puternice

HotNews acum 2 ore
Cinci persoane au murit accidental în noaptea de Anul Nou în mai multe regiuni din Germania, după ce au declanșat artificii puternice, a anunțat miercuri poliția într-un bilanț provizoriu, informează AFP. În apropiere de Paderborn, în landul Renania

Milano interzice fumatul în aer liber. Amenzi de până la 240 de euro pentru fumători

Mediafax acum 3 ore
Fumătorii mai pot aprinde o ţigară doar în locurile izolate, unde pot păstra o distanţă de minim 10 metri faţă de alte persoane. Interdicţia nu se aplică ţigărilor electronice. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătăţire a calităţii ae

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum 3 ore
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Vremea

București
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/3°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°