Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tendinţa cotelor liderului: Oţelul în creştere, spre 35 de puncte. Pericol pentru rivale, condiţii de îngheţ pe primul loc!

Publicat in Adevarul, joi 11 noiembrie 2010 ·

Fotbaliştii de la Oţelul Galaţi joacă mâine, pe teren propriu, contra celor de la Victoria Brăneşti. Liderul Ligii I are ocazia să ajungă la 35 de puncte, zestre care i-ar menţine confortul primului loc.

Oţelul Galaţi are şansa istorică de a bifa a opta etapă consecutivă fără eşec.

Şapte victorii şi un egal din opt meciuri consecutive, ar însemna un record absolut de productivitate pentru trupa gălăţeană, aproape sinonim cu intrarea în pauza de iarnă în postura atât de invidiată, de lider al fotbalului românesc.

Marius Stan: „Este un meci esenţial"

Înaintea partidei de mâine, cu Victoria Brăneşti din cadrul etapei a 15-a, şefii Oţelului au o singură temere, ca nu cumva echipă să cadă în capcana autosuficienţei şi să-şi trateze adversarul cu aere de superioritate.

„Mi-e teamă doar de starea mentală a jucătorilor noştri. Imediat după victoria de la Craiova, când am intrat în vestiar să-i felicit, nici nu i-am lăsat să termine bine de cântat «Cine e pe primul loc» că i-am şi avertizat că meciul cu Brăneştiul este esenţial pentru noi", a declarat Marius Stan, director general al FC Oţelul.

Conducătorul grupării gălăţene nu a uitat că este „Stan Păţitul", amintind păţania din trecut cu Gloria Buzău, când Oţelul era mare favorită şi s-a trezit cu 0-3 la pauză.

„Când zici Brăneşti, mai ales că joacă meciurile de acasă la Buzău şi este antrenată de un buzoian, Ilie Stan, automat îmi aduc aminte de păţania cu Gloria, care nu avea nicio victorie inainte şi ne-a bătut la Galaţi. Cu atât mai mult trebuie să-i luăm în serios pe cei de la Brăneşti. Mulţi îi dădeau inaintea sezonului ca şi condamnaţi la retrogradare, dar uite că adună puncte şi joacă fotbal adevărat", a adăugat Marius Stan.

Antrenorul Oţelului, Dorinel Munteanu, crede că jucătorii săi au înţeles că nu e momentul să fie euforici.

„Le-am spus imediat după v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 3 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°