Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cumpărăturile din catalog, la un click distanţă. Cât lasă româncele pe haine cumpărate din catalog

Publicat in Ziarul Financiar, joi 11 noiembrie 2010 ·

Cataloagele de haine se luptă în România pentru cotă de piaţă, iar mai recent proprietarii acestora şi-au făcut un aliat din mediul online, astfel că vânzările din catalog au devenit, încetul cu încetul, vânzări prin corespondenţă.

"Ritmul alert pe care îl impun deadline-urile tot mai scurte de la serviciu şi lipsa tim­pului liber petrecut alături de familie sunt doar două dintre motivele principale care îi determină pe oameni să apeleze la cumpărăturile online", spune Ioana Cofaru, director de marketing al La Redoute, companie specializată în vânzarea prin catalog. Ultimul cuvânt spus de Ioana Cofaru reprezintă esenţa transformării companiilor care vindeau din cataloage şi care au apelat în ultimii ani la internet pentru a diversifica modalităţile de a ajunge la clienţi.

Cele trei companii, prezente şi pe plan local, care pregătesc cataloage de produse şi le trimit prin poştă sunt Quelle (cu o cifră de afaceri în 2009 de 13,9 milioane de euro şi profit de 260.000 de euro), La Redoute (cu afaceri de 690.000 de euro în 2009) şi 3Suisses, care s-a lansat în februarie 2010 în România, scrie revista BUSINESS Magazin (www.busi­nessmagazin.ro).

Piaţa comerţului prin corespondenţă a scăzut anul trecut cu circa 13,5% în lei şi cu 25% în euro, până la aproape 15 milioane de euro (62,57 milioane de lei) în pofida faptului că piaţa a mai câştigat un jucător. Pentru acest an, companiile sunt optimiste şi se aşteaptă la creşteri ale volumelor vândute.

"La Redoute a avut o evoluţie stabilă pe piaţa locală ce i-a permis să se dezvolte pe un trend ascendent de la un an la altul. Nu putem nega însă că aşteptările noastre au fost afectate de contextul economic din ultimii doi ani. Unii dintre clienţi şi-au redus bugetele de shop­ping", spune Ioana Cofaru. Compania origi­nară din Franţa şi-a început activitatea pe piaţa locală în noiembr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 23 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 19 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 9 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 50 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 5 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°