Pentru selecţia naţională Eurovision 2011, Televiziunea Română se aventurează să organizeze un show de Revelion. La prima vedere s-ar părea că instituţia publică face economie, încercând să împuşte doi iepuri deodată, cu riscul de a rămâne cu audienţa dezumflată. Selecţia pentru campionatul european de muzică oricum trebuia să aibă loc într-un viitor destul de apropiat, iar de Revelion era musai să se încropească un program. Deşi artiştii implicaţi în spectacolul selecţiei naţionale au cerut triplarea onorariilor, fiind totuşi vorba despre noaptea dintre ani, "bugetul a rămas la nivelul ediţiei de anul acesta" - ne-a asigurat Marina Almăşan-Socaciu, coordonator de proiect. Cu alte cuvinte, pentru Eurovision 2011, TVR alocă, pe hârtie, un buget de 400.000 de euro (în care intră şi taxa de participare - 100.000 de euro). Deocamdată, lipseşte cu desăvârşire un coproducător, care să suporte jumătate din această sumă. Există doar omul de afaceri Alexandru Erbaşu care, împreună cu arhitectul TVR Geta Voinea, va realiza un "decor spectaculos", cel puţin aşa s-a lăudat Marina Almăşan.
Prezentatorii antamaţi sunt Paula Seling, Ovi şi Gianina Corondan. Invitatul special al serii de Revelion este Johnny Logan, supranumit "Domnul Eurovision". A câştigat trei ediţii între 1980 şi 1992.
Originar din Irlanda, Logan a ocupat primul loc cu piesele "What's Another Year" (1980), "Hold Me Now" (1987) şi, în calitate de compozitor, cu "Why Me" (1992), interpretată de Linda Martin. Onorariul irlandezului se ridică, de regulă, la 5.000 de euro. Televiziunea Publică a dat, se pare, 20.000 de euro pe Johnny Logan. Deh, e Revelion! Trebuie să câştige şi artistul, şi agentul, şi cine duce cafelele...
Dar să trecem la artiştii noştri de soi, care participă la selecţia Eurovision 2011. Horia Moculescu (preşedinte), Eduard Cârcotă, Alexandra Cepraga, Manuel Dinc