Conferinţa "Text şi discurs religios" aduce la Iaşi peste 70 de profesori, cercetători şi doctoranzi din cele mai importante centre universitare din ţară. Sursa: EVZ
Dezbaterile vor avea loc în zilele de 12 şi 13 noiembrie, în Aula Magna a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi.
Principalele secţiuni ale conferinţei sunt "Traducerea textului sacru", "Retorica discursului religios" şi "Literatura şi sacrul".
În deschidere vor lua cuvântul Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi.
Conferinţele de plen vor fi susţinute de academicianul Răzvan Theodorescu, pe tema "Text şi imagine în vechea civilizaţie a românilor", şi de pr. prof. univ. Vasile Mihoc, care va vorbi despre "Logos, Scriptura şi vindecarea cuvântului".
Conferinţa naţională este organizată anual la mijlocul lunii noiembrie de membri ai Catedrei de Limbă Română şi Lingvistică Generală din cadrul UAIC Iaşi, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi cu Dieceza Romano-Catolică de Iaşi.