Probabil aţi văzut prin oraş afişele din care vă zîmbeşte inconfundabil Iliescu (da, THE Iliescu): e vorba de Medalia de onoare, în regia lui Călin Peter Netzer. Vreau să vă liniştesc de pe-acum: nu e „încă un film minimalisto-mizerabilist”. E o poveste universal valabilă despre umilinţă, respect de sine, tăcerile apăsătoare care învăluie uneori căsnicia şi conflictele dintre generaţii. Povestea lui Ion I. Ion, care primeşte plocon o Medalie de Onoare pentru niște fapte eroice pe care nu şi le aminteşte prea clar, dar pe care le ţese pe parcurs din fragmente smulse de la foştii colegi de arme, acum la fel de ramoliţi. Highlights: Victor Rebengiuc (impecabil) şi Camelia Zorlescu - un soi de Helen Mirren de Bucureşti, afişînd cele mai expresive tăceri pe care le-am văzut în ultima vreme.
Unstoppable e un soi de Speed la scară mai mare, unde în loc de Sandra Bullock îl avem pe Chris Pine, Keanu Reeves a fost înlocuit cu Denzel Washington, iar autobuzul cu încărcătură explozivă s-a transformat într-un tren plin cu chimicale toxice. Pe care cei doi bravi eroi trebuie să-l parcheze cu bine în gară, timp în care mai au timp şi de ceva taclale heart-to-heart, că să aflăm că sînt şi sensibili. Cred că s-au mai făcut vreo 5142 de variaţiuni pe tema asta, iar filmul lui Tony Scott nu aduce nimic nou. Highlights: ochii albaștri ai lui Chris Pine.
Scott Pilgrim vs. the World se vrea, probabil, cel mai cool film al anului. E cu jocuri video vintage, trupe de muzică indie, adolescenţi trendy, (auto)ironie şi referinţe culturale de nişă. De cînd cu Juno, Michael Cera e noul anti-erou adolescent nerdy/sensibil după care leşină toate fetele cu înclinații bovaric-artistice şi Converşi zdrențuiți. Eroul care, de data asta, trebuie să se războiască cu cei 6 foşti iubiţi (+o fostă) ai prietenei sale actuale. Highlights: soundtrack-ul (compus în mare pa