Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călugărul sfânt şi călugărul păcătos

Publicat in Jurnalul, joi 11 noiembrie 2010 ·

Se spune că Dumnezeu s-a gândit într-o zi să urmărească doi călugări cu toată atenţia şi să vadă care dintre ei ar merita să ajungă în Rai. Unul era mâncăcios, avea o burtă cât toate zilele, mai azvârlea şi priviri îngăduitoare către frumuseţile din jur. Altul postea cu înverşunare, se ruga toată ziulica, respecta canoanele, dar se uita chiorâş la păcătoşi.

De câte ori vedea unul care nu posteşte, călugărul gândea: "Uite ce păcătos, ce netrebnic, eu mă chinui să postesc şi să fiu pe placul lui Dumnezeu, iar ăsta e o lichea!" Şi aşa călugărul nostru purta ranchiună oricui ieşea din tiparele lui mentale despre despre ce era bine. Celălalt, mâncăciosul, mânca şi bea şi de aceea privea cu îngăduinţă către viciile altora: "Lasă, zicea el, că nici eu nu mă pot abţine!" El nu blama, nu judeca şi nu dispreţuia pe nimeni, aşa că sufletul lui era curat. Şi-n cele din urmă Dumnezeu a hotârât să-l ia în Rai pe călugărul păcătos tocmai pentru că el avea suflet bun.

Diferenţa dintre călugărul sfânt şi călugărul păcătos este aceea că unul este sfânt la suprafaţă, în aparenţă, şi altul este sfânt în interior. Cel aparent sfânt păcătuieşte prin răutate, ranchiună şi dispreţ, prin trufie şi judecată, pe când cel aparent păcătos se sfinţeşte prin toleranţă, îngăduinţă, acceptare şi non judecată. Vedem dar că "a posti" poate fi bine pentru trup, dar dacă facem din asta un prilej de judecată a păcătoşilor, un prilej de pizmă şi de ură, păcatul e gata înfăptuit. În loc de post ne putem gândi la orice alt lucru bun pe care-l facem, dar alţii îl ignoră. Uneori viciul propriu te face mai îngăduitor cu viciile altora, ceea ce nu înseamnă că viciul trebuie urcat la rang de virtute, nici că bunătatea sufletului trebuie să devină o scuză pentru perpetuarea viciilor. Să privim însă către trăirile noastre de câte ori ni se pare că suntem mai buni şi mai presus decât alţii po

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum o ora
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum o ora
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum 2 ore
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

România nu permite participarea delegaţiilor din Rusia şi Belarus la adunarea OSCE de la Bucureşti

Mediafax acum o ora
România nu va permite participarea delegaţiilor din Rusia şi Belarus la adunarea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) de la Bucureşti. Anunţul a fost făcut de MAE. Reuniunea va începe pe 29 iunie.

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 4 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°