Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răduţ, mărul discordiei între Piţurcă şi Iancu!

Publicat in Adevarul, joi 11 noiembrie 2010 ·

Conflictul monstruos dintre Victor Piţurcă şi Marian Iancu are rădăcini mai vechi. Totul a pornit de la o dispută, petrecută în vară, pentru achiziţionarea mijlocaşului stelist. Totul s-a întâmplat în vara acestui an când oficialul de pe Bega îşi asigurase, verbal, semnătura lui Răduţ, însă Piţurcă l-a „deturnat” către Steaua, echipa pe care o pregătea atunci.

De fapt, oficialii de pe Bega au pus „ochii" pe mijlocaşul în vârstă de 20 de ani încă din campionatul trecut, atunci când el evolua la Internaţional Curtea de Argeş. Au discutat cu jucătorul şi stabiliseră de principiu ca din vară acesta să ajungă la Timişoara.

În schimbul promisiunii, fotbalistul s-a „făcut" şi cu un Audi A8, care i-a aparţinut patronului Marian Iancu. Lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură în momentul în care s-a terminat sezonul. Steaua a intrat pe fir şi, profitând şi de relaţiile bune dintre patronul Gigi Becali şi „omologul" său de la Curtea de Argeş, Benone Lazăr, a reuşit să-l aducă pe Răduţ în Ghencea!

Steliştii au beneficiat şi de ajutorul lui Gică Craioveanu, unul dintre cei mai buni prieteni ai familiei Răduţ şi omul care i-a vegheat, de la distanţă, paşii internaţionalului român. Jucătorul a semnat cu Steaua, în detrimentul bănăţenilor, lucru care l-a scos din minţi pe Marian Iancu, mai ales că fotbalistul a „uitat" şi să-i dea limuzina înapoi, făcându-i o gaură în buget de peste 50.000 de euro.

Iancu a fost convins că Piţi a stat în spatele mişcării lui Răduţ şi nu l-a iertat când a avut ocazia să-l atace în presă.

Piţurcă îl vrea la Craiova

În perioada scurtului mandat al lui Victor Piţurcă la Steaua, Răduţ a fost unul dintre fotbaliştii folosiţi cu regularitate. De altfel, tehnicianul a recunoscut că are n-are încredere în posibilităţile de creştere valorică a jucătorului originar din Slatina.

Dialog şoc / Iancu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim sâmbătă şi oferită tuturor delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române / Arhiepiscopul Tomisului va aduce Lumina Sfântă din largul Mării Negre / Imagini de la momentul îmbarcării pe Aeroportul Ben Gurion VIDEO

News.ro acum 15 minute
Sfânta Lumină este adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, sâmbătă seară şi este oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeropor

Cosmin Olăroiu este noul selecţioner al naţionalei Emiratelor Arabe Unite

News.ro acum o ora
Tehnicianul Cosmin Olăroiu este noul selecţioner al naţionalei Emiratelor Arabe Unite, a anunţat, sâmbătă, pe X, forul din Dubai. În vârstă de 55 de ani, Olăroiu a semnat un contract pe doi ani şi îl înlocuieşte în funcţie pe portughezul Paulo Bento

Efectele oribile ale lui Andrew Tate, simbolul „manosferei”: băieții refuză să vorbească cu profesoarele „pentru că sunt femei”, în Marea Britanie

Libertatea acum o ora
Influencerii de pe internet, precum Andrew Tate, influențează negativ comportamentul elevilor, mai ales în relația acestora cu femeile, scoate la iveală un sondaj recent realizat de sindicatul profesorilor NASUWT din Marea Britanie, citat de Sky New

Rusia anunță că a recucerit penultima localitate din Kursk controlată de armata ucraineană

Adevarul acum o ora
Rusia a anunțat sâmbătă, 19 aprilie, că a recucerit satul Oleșnia, penultima localitate aflată sub control ucrainean în regiunea Kursk. Astfel, trupele ruse se apropie de o recucerire completă a teritoriului vizat de ofensiva ucraineană din vara anu

Mehedinţi: Trei persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod şi apoi s-a răsturnat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut în judeţul Mehedinţi după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, iar apoi autoturismul s-a răsturnat. Victimele au fost transportate la spital.

Mesaje de Paște 2025. Cele mai frumoase urări și felicitări de „Paște fericit” pentru familie, generate de Chat GPT

HotNews acum 7 ore
Paștele reprezintă o sărbătoare a credinței, iubirii și fericirii, petrecută alături de familie și cei dragi. Sărbătoarea reprezintă un prilej perfect pentru a transmite prietenilor, familiei sau colegilor mesaje și urări de Paște, cele mai calde, s

Bombardamentele israeliene au ucis aproape 30 de palestinieni în ultimele ore în Fâșia Gaza

HotNews acum o ora
Bombardamentele israeliene asupra Fâșiei Gaza au ucis cel puțin 27 de persoane, majoritatea copii, sâmbătă dimineață, a raportat Ministerul palestinian al Sănătății, transmite EFE, citat de Agerpres. Armata israeliană a bombardat din nou adăposturil

Nicuşor Dan, despre Matei Păun: Este aşa, o mitologie care s-a format şi care în opinia mea nu are niciun fel de fundament / Îl mai consult pe chestiuni de genul ”Cu cine crezi că ar trebui să facem un sondaj de opinie”

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat despre omul de afaceri Matei Păun că este o mitologie formată în jurul acestuia fără niciun fel de fundament. El a precizat că acesta nu este implicat în camp

Vicepreședintele american J.D. Vance s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin

HotNews acum 59 minute
Vicepreședintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin. O întâlnire cu papa Francisc nu este programată oficial deoarece acesta continuă să se afle în convalescență după o infec

Nicuşor Dan: Mi-aş fi dorit ca Elena Lasconi să facă un pas în spate / El a precizat că nu are nimic de-a face cu scandalul din USR şi crede că acesta i-a afectat campania

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat că şi-ar fi dorit ca Elena Lasconi, candidatul USR în cursa pentru Palatul Cotroceni, să facă un pas în spate, dar în schimb partidul i-a retras sprijinul pol

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/25°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/24°
lun.

14°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/17°
lun.

12°/17°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°