Lucrez de opt ani în recrutare şi plasare de personal. Am trecut printr-o agenţie de recrutare renumită, o firmă de software şi mai renumită, o multinaţională cotată la bursa din New York.
Adevărata provocare profesională am întîlnit-o însă acum trei ani, cînd am început să recrutez şi să plasez personal cu dizabilităţi, în cadrul Fundaţiei Motivation România.
Pot să le spun celor care încearcă să angajeze personal cu dizabilităţi că serviciile de care vor beneficia din partea fundaţiei vor fi la standardele unei agenţii de plasare de personal care se respectă. Asta ne-am propus să facem acum trei ani, cînd am început să oferim aceste servicii, şi cred că am reuşit, în toate cele patru centre regionale pe care le-am dezvoltat de atunci.
Pentru că ne cunoaştem pe numele mic şi cu detalii despre tot ce îl „mînă în luptă“, dar şi despre ce îl ţine pe loc pe fiecare candidat. Pentru că, deşi sarcina noastră de a potrivi cerinţele angajatorului cu abilităţile candidatului este, adesea, mult mai grea decît în cazul unui candidat cu un parcurs şcolar şi profesional „normal“, reuşim. Ce ne împiedică să atingem performanţele unei agenţii obişnuite de recrutare, ca număr de plasamente şi număr de clienţi deserviţi? Nu doar criza!
Locuri de muncă şi angajatori dispuşi să încerce mai sînt. Ne împiedică, totuşi, lipsa de imaginaţie a cîtorva care nu-şi pot închipui cum cineva care nu aude ar putea fi casier într-un supermarket. Sau cum un tînăr cu sindrom Down ar putea împacheta chifle. Aşa că, pe certificatul medical solicitat la angajare, apare cîte un nemilos „inapt“.
Cînd încearcă, pe angajatori ar trebui să îi „stimuleze“ subvenţiile pentru care pot aplica, după ce angajează pe cineva cu handicap. Dacă reuşesc să adune toate hîrtiile necesare pentru obţinerea subvenţiei şi să-şi asume că îşi vor păstra angajatul pentru minim trei ani, s-ar
