Din alianţa explicită politicieni-patroni-jurnalişti se naşte o nouă specie jurnalistică.
Miercuri seara, Radu Moraru a comis la B1TV o uriaşă ticăloşie de presă: a lansat o acuzaţie fără ca măcar să-şi fi propus, necum s-o şi facă, să ceară un punct de vedere de la persoana acuzată.
„N-are importanţă", a spus Naşu' după ce Crin Antonescu, intervenind telefonic spre a-şi apăra soţia în faţa acuzaţiei că aceasta primeşte bani de la Dinu Patriciu, i-a atras atenţia că n-a făcut minimul efort de a o suna spre a-i cere explicaţiile de rigoare. Cum să nu aibă importanţă? Oricât de solidar m-am simţit cu Crin Antonescu, nu pot să nu remarc faptul că, atunci când se duce în cealaltă parte a baricadei, el însuşi este când spectator, când părtaş al unui mod de operare similar.
Acum trei zile, doi arlechini ai presei româneşti, Victor Ciutacu şi Mircea Badea de la Antena 3, au protestat în faţa Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru dreptul lor inalienabil de a face exact ceea ce avea să facă Radu Moraru o zi mai târziu: să poată acuza nesancţionaţi pe oricine şi pentru orice, doar pentru că aşa vrea muşchii lor de sub maieu.
Pentru ca tabloul să fie complet, mai aştept un protest al Oanei Stancu - nefericita de la Realitatea TV care tot nu pricepe de ce până şi Opoziţia e stânjenită de Watergheitul ei cu stenograme şi de ce nu duce nimeni demersul său jurnalistic la UE, la NATO, la ONU, ca să scape odată planeta de Dorin Cocoş.
Radu Moraru, Ciutacu şi Badea, Oana Stancu - dar şi alţii asemenea lor, tot mai mulţi, din păcate - formează acum, folosind un cuvânt impropriu, elita presei româneşti. O elită formată prin nefericita întâlnire a a trei categorii de interese legitime: politice, patronale şi personale.
Eu recunosc interesul politicienilor de a-şi promova interesele de partid prin intermediul presei. Le recunosc inclusiv d
