Şpaga-sponsorizare pentru monumentul Eroilor Aerului – 100 de milioane de lei aduşi într-o “sacoşă degradată” la Ferma Roşia.
Instanţa supremă ne-a pus la dispoziţie, cu respectarea legii, o copie după rechizitoriul prin care Gigi Becali a fost trimis în judecată alături de Victor Babiuc şi alţii, pentru schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Interesantă este depoziţia martorului Ivan Aurel. Acesta a asistat la o discuţie purtată în data de 5 iunie 1996 de George (Gigi) Becali cu generalul Săndulescu Ion, col. Preda Ion, lt. col Cristea Costache şi un ofiţer de la Direcţia Construcţii şi Domeii Militare. Întâlnirea a avut loc la Ferma Roşie "în aer liber, sub un nuc".
"Discuţiile au fost oarecum tensionate prin atitudinea agresivă a lui Becali George, acesta impunându-şi punctul de vedere, în sensul că suprafeţele de teren ce urmau a fi schimbate trebuiau să gie egale, şi nicidecum valoarea economică a acestora. Becali George s-a manifestat şi cu privire la plasamentul terenului pe care urma să-l primească, acesta fiind în apropierea Şoselei Pipera.", spune martorul Ivan. Culmea este că niciunul dintre reprezentanţii MApN nu a reacţionat la atitudinea lui Becali, singurul care a avut o poziţie fiind chiar martorul. "Eu observând atitudinea lui Becali am interv enit în discuţii spunând că nu este corect schimbul", a zis Ivan, arătând diferenţa de preţ în favoarea lui Becali de vreo 30 de dolari pe metrul pătrat. "La precizările mele, Becali George a ripostat spunând că el este <> şi că toate riscurile sunt de partea lui. Reacţia martorului a fost taxată de col. Preda Ion care l-a atenţionat pe Ivan să-şi ţină punctul de vedere pentru el, să nu se implice, că nu e treaba lui.
Martorul Ivan este cel care poate lămuri şi povestea şpăgii-sponsorizare
"Cred că la aproximativ o săptămân