Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, joi 11 noiembrie 2010 ·

Muzeul inimilor zdrobite, la Zagreb În 2006, o expoziţie itinerantă dedicată relaţiilor destrămate pornea din Zagreb şi traversa Mapamondul, ajungând prin Slit, Berlin, Belgrad, San Francisco, Singapore, Manila, Cape Town sau Istanbul. După cum informează cotidianul italian La Reppublica, de mai puţin de o lună, Museum of Broken Relationships, sau Muzeul relaţiilor destrămate, a inaugurat în Zagreb prima sa expoziţie permanentă. În prima săptămână de la inaugurare, peste 1.000 de vizitatori s-au înghesuit să admire exponatele. Organizatorii au anunţat că primesc în continuare obiecte care merită să fie expuse. Persoanele interesate pot admira şi pe internet obiectele expediate de foşti amorezi cu inima zdrobită, care vor să scape de amintirile unei relaţii terminate. Rachel Weisz, amorezată

de Daniel Craig Cunoscuta actriţă Rachel Weisz a decis să pună capăt relaţiei cu Darren Aronofsky, după nouă ani de convieţuire, pentru a fi alături de noul său amorez. După cum informează Tgcom.it, actriţa este implicată într-o relaţie cu Daniel Craig, de care este îndrăgostită până peste urechi. Rachel şi Daniel au lucrat împreună în lunile februarie şi martie ale acestui an, la filmul „Dream House“, care va fi lansat în curând. Weisz şi Aronofsky, cu care are un băieţel de patru ani, n-au fost niciodată căsătoriţi şi au anunţat că îşi doresc să împartă custodia copilului lor. Hipnoza, noua tehnică de jefuire Clasicul „Mâinile sus! Acesta este un jaf!“, cu hoţii cu chip acoperit şi înarmaţi cu cuţite şi pistoale, pare să fie deja depăşit. Potrivit absurdityisnothing.net, o femeie din sudul Rusiei a ales o metodă pacifistă, însă la fel de eficace, de a face rost de bani. Poliţiştii au dezvăluit că Galina Korzhova, o rusoaică de origine romă, a hipnotizat de-a lungul timpului peste 30 de angajaţi de la diferite bănci, reuşind să obţină zeci de mii de dolari, fără să folose

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 21 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 21 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 53 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 57 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°