- Editorial - nr. 670 / 11 Noiembrie, 2010 Desi contemporan cu el, nu ma pot mandri ca l-am cunoscut indeaproape pe Adrian Paunescu. L-am intalnit personal abia cu doi ani in urma, la Targu-Mures, cu prilejul decernarii poetului a celei mai inalte distinctii a Revistei Ambasador. Prin acest gest, Romeo Soare a facut, credem, cel mai inalt act de cultura. Evident, Adrian Paunescu de acum doi-trei ani nu mai era cel din tinerete. Pe chipul bardului se simteau oboseala si poate urme ale bolilor care-l macinau, dar era atent la tot ce se intampla si la tot ce se spunea. Atunci am stat pentru prima data de vorba cu Domnia Sa, simtindu-ma onorat la cuvintele de multumire adresate pentru editorialul din 24 ianuarie 2008, intitulat "Sa nu-l judecam noi pe Eminescu"!, scris in urma unei emisiuni "otravite" de la Realitatea TV, din 15 ianuarie a aceluiasi an. Atunci, cativa gazetari, pentru a fi mai interesanti, s-au gandit sa-l terfeleasca pe Eminescu, tocmai de ziua lui, nu intamplator, in prezenta lui Adrian Paunescu, pentru ca acesta sa ia aminte, si pe care l-au luat la rost pentru trecutul sau ceausist. Incoltit ca de niste hiene, maestrul parca nici nu mai avea putere sa le dea replici, iar gestul total necavaleresc al acestor neica-nimeni m-a facut sa iau atitudine fata de acesti detractori pentru care nu exista nici genii si nici valori. De altfel, acest lucru l-au dovedit si conducatorii, si politicienii nostri de astazi, care s-au incapatanat si in ceasul al doisprezecelea sa dea Cezarului ce-i al Cezarului, refuzand sa declare doliu si funeralii nationale la trecerea in eternitate a celei mai complexe si mai mari personalitati a poporului roman, in poezie, de la Eminescu incoace, si in viata social-politica, de la Nicolae Ceausescu incoace. Daca n-au facut-o domnii Basescu si Boc, au implinit acest lucru intreaga natiune si romanii de pretutindeni, care s-au ad