Consiliul Naţional al Audiovizualului va analiza săptămâna viitoare cazul Piţurcă-Iancu. Fostul selecţioner şi preşedintele FC Timişoara şi-au adresat injurii şi cuvinte cu tentă rasistă într-o emisiune la postul GSP TV. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a cerut FRF, LPF şi CNA să ia măsuri. În caz contrar, CNCD ar urma să sesizeze UEFA.
Consiliul Naţional al Audiovizualului va analiza săptămâna viitoare cazul Piţurcă-Iancu. Fostul selecţioner şi preşedintele FC Timişoara şi-au adresat injurii şi cuvinte cu tentă rasistă într-o emisiune la postul GSP TV.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a cerut FRF, LPF şi CNA să ia măsuri. În caz contrar, CNCD ar urma să sesizeze UEFA.
Sesizarea transmisă CNA va fi mai întâi analizată de Direcţia Monitorizare, urmând să intre apoi în atenţia Consiliului, precizează pentru Mediafax preşedintele CNA, Răsvan Popescu. Următoarea şedinţă a CNA se va desfăşura marţi.
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Ferenc Asztalos spune că va cere Federaţiei, Ligii şi Consiliului Naţional al Audiovizualului să ia măsuri în cazul jignirilor pe care şi le-au adus Marian Iancu şi Victor Piţurcă.
"Raportat la Consiliul Naţional al Audiovizualului, vom solicita să analizeze atitudinea şi responsabilitatea producătorului de emisiune şi a moderatorului. Dacă moderatorul avea obligaţia să atragă atenţia celor două persoane asupra unui limbaj decent şi dacă avea obligaţia să întrerupă convorbirea telefonică. Ăsta este primul pas pe care îl vom face noi. Instituţia noastră poate aplica sancţiuni, dar în primă fază, aşteptăm ca Federaţia şi Liga să-şi aplice propriile regulamente. Dânşii întotdeauna promovează ideea că sunt o organizaţie autonomă, care are propriile reguli şi le dăm posibilitatea să-şi demonstreze această autonomie. În caz contrar, dacă nu se vo