„Her psiholog, nu ştiu ce să mă fac. Nu mai am nici o bucurie.“ „Bucurie spuneţi, her Betovăn? Ia gîndeşte-te (sic) pozitiv şi fă o odă despre asta!“ Aşa sună „promo“-ul unui festival de muzică clasică (sau şi clasică), „performat“, în dialog, de două voci masculine şi difuzat de un post de radio cu intenţii şi pretenţii culturale pentru ascultătorii săi, prezumaţi a fi, la rîndul lor, persoane cu un anume grad de instrucţie. Am încercat să redau cît mai exact sunetul respectivei reclame, dar îmi dau seama că sînt departe de adevăr: rostirea lăbărţată, intonaţia neglijentă şi incomensurabila superioritate plictisită din cele două glasuri nu pot fi transcrise. Se vor păstra, nemuritoare, în eter.
DE ACELASI AUTOR Un adjectiv complicat Realităţi de palmares Se topea gheaţa pe Neva Într-o seară de aprilie Cam cu acelaşi sentiment pe care mi-l dă, zilnic, ascultarea acestei mostre de publicitate „ţintită“ am plecat de la majoritatea reprezentaţiilor programate de recent încheiatul Festival Naţional de Teatru, ajuns, sub directoratul artistic de trei ani al Cristinei Modreanu (care se şi încheie, cu această ocazie), la ediţia cu numărul 20 – jubiliară, cum se spune. Pentru un spor de precizie: de la toate reprezentaţiile vorbite în limba română pe care le-am văzut, însumînd cam o treime din oferta FNT la această categorie; altă aproximativ o treime erau spectacole pe care le cunoşteam dinainte şi care, dacă mă gîndesc bine, nu ar ameliora decît modic tabloul; în fine, ultima treime o constituie spectacolele pe care, din felurite motive, le-am pierdut. Să fi existat tocmai acolo excepţia salvatoare? Te pomeneşti. Personal, n-aş risca, totuşi, să pariez pe această eventualitate.
Din fericire, Festivalul Naţional (devenit, de cîţiva ani încoace, internaţional) a adus şi producţii străine, care au reprezentat adevăratul punct de interes al actualei ediţii, c
