Compania Rompetrol Rafinare a realizat în primele nouă luni pierderi totale de 139,6 milioane dolari, cu peste 31 milioane de dolari mai mult faţă de perioada similară a anului trecut, deşi afacerile consolidate au crescut cu 17%, până la 2,7 miliarde dolari, potrivit rezultatelor financiare transmise astăzi la Bursa de Valori Bucureşti. Sursa: LIBERTATEA
Majorarea cifrei de afaceri se datorează în principal creşterii cotaţiilor internaționale la produse petroliere, atât la benzine (29%), cât şi la motorine (31%), a precizat compania.
Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare şi pe cele ale subsidiarelor Rompetrol Petrochemicals, Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas.
Pe segmentul de rafinare (rafinăria Petromidia şi punctul de lucru Vega Ploiești), Rompetrol a realizat afaceri mai mari cu 16%, respectiv de 2,29 miliarde dolari, în timp ce pierderile au crescut de la 91,6 milioane dolari la aproape 113 milioane dolari, în primele trei trimestre din 2010, față de perioada similară a anului trecut.
În ceea ce privește segmentul de distribuție a produselor petroliere, cifra de afaceri s-a majorat cu 16%, dar pierderile aproape s-au dublat.
Rompetrol Rafinare, aflată sub controlul grupului petrolier de stat kazah KazMunaiGaz, se află în procese cu statul român pentru o datorie de 516 milioane euro, în locul căreia, pe 30 septembrie 2010, a emis acțiuni în favoarea Ministerului Finanțelor. Acum, ministerul a deschis circa 20 de litigii, pentru a-și recupera banii.