Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seiful Jysk furat de hoţi în Timişoara

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 noiembrie 2010 ·

Seiful unui magazin de mobilier din incinta hypermarketului Real din Timişoara a fost spart noaptea trecută. Hoţii au furat 4.000 de lei din magazinul Jysk aflat în incinta Real 2 de pe Calea Şagului. Sursa: ADI PICLISAN

În această dimineaţă, când au ajuns la serviciu, angajaţii au observat că magazinul a fost spart. Hoţii au reuşit să pătrundă în magazin i au scos din acesta seiful de 20 de kilograme, pe un geam lateral, după care au încercat să îl deschidă cu ajutorul unui flex. Nu le-a ieşit, astfel că au plecat cu cutia metalică, în care, spun reprezentanţii Jysk, se aflau 4.000 lei. Suma reprezintă încasările magazinului după ora la care banii sunt preluaţi de firma de securitate care îi transportă la bancă.

Poliţia a început o anchetă pentru a vedea cum au reuşit hoţii să ajungă la seif, într-un obiectiv păzit de sistem de alarmă şi firmă de pază. Una din variantele este aceea că hoţii s-au ascuns printre rafturile magazinului înainte de ora închiderii.

În jurul orei 13, poliţiştii au reţinut un bărbat suspect că ar fi fost implicat în furtul seifului. Acesta se numeşte Alexandru Slabu, are 22 de ani şi, din primele cercetări, se pare că a acţionat de unul singur. Tânărul a fost dus la audieri.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum o ora
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

Comisia Europeană propune extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja mai multe zone - surse Reuters

News.ro acum 41 minute
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede un „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai UE şi un

Marius Budăi promite majorarea salariul minim în anul următor: „Nu va fi înghețat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va crește”

Adevarul acum 2 ore
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți, 14 octombrie, că salariul minim va crește anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislației naționale și europene” în vigoare.

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

PSD respinge amendamentele la Legea RCA care afectează drepturile asiguraţilor

BusinessMagazin acum 2 ore
Deputaţii PSD vor vota împotriva amendamentelor la Legea RCA care limitează drepturile asiguraţilor, susţinând că orice modificare legislativă trebuie să îmbunătăţească condiţiile pentru persoanele asigurate.

(P) Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcției sălii de gimnastică ce îi va purta numele, un proiect derulat de Fundația Țiriac

Gandul acum o ora
Nadia Comăneci a fost prezentă la ceremonia de începere a lucrărilor pentru Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci”, proiect realizat de Fundația Țiriac la Otopeni. Legenda gimnasticii mondiale a luat parte la începutul lucrărilor de construcție a unui

„EXCLUSIV RAPID” cu Elvir Koljic e în direct pe YouTube – ProSport de la ora 18:00

Gandul acum o ora
Duminică avem Dinamo – Rapid, iar atacantul care a adus ultima victorie a giuleștenilor într-un derby cu rivalii din Ștefan cel Mare vine astăzi în studio și așteaptă întrebările voastre. Discutăm despre forma bună a lui Koljic din acest sezon și lu

CEDO condamnă Rusia să plătească Georgiei peste 253 milioane de euro pentru încălcarea drepturilor omului

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat marți Rusia la plata a peste 253 de milioane de euro Georgiei pentru încălcarea drepturilor locuitorilor din două regiuni separatiste - Abhazia și Osetia de Sud - în urma războiului ruso-g

Un bărbat care a participat la jaful de 10 milioane lei de la Poșta Timișoara, prins în Italia

Mediafax acum o ora
IPJ Timiș anunță că marți dimineața autoritățile italiene au arestat un cetățean român, de 37 de ani, urmărit internațional în baza unui mandat de arestare preventivă emis de autoritățile judiciare din România pentru săvârșirea infracțiunii de furt

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/13°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

5°/13°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°