Vînători abili de nişe culturale, cîteva zeci de francezi au ales, dintre sutele de oferte culturale ale unei seri, să asiste la conferinţa „Spectacolul: o paradigmă universală“, susţinută la Paris, pe 28 octombrie, de Solomon Marcus, la invitaţia ICR. Academicianul român în vîrstă de 85 de ani – autor a zeci de cărţi în domenii precum matematica, semiotica, informatica, antropologia culturală – a condensat într-un adevărat curs magistral istoria spiritului uman din perspectiva spectacolului, înţeles ca paradigmă inevitabilă, universală.

În accepţia academicianului, paradigma „spectacol“ acoperă tot ce are legătură cu: intrigă, personaje, roluri, spectatori, relaţii conflictuale, strategii, punere în scenă etc., elemente pe care le găsim practic peste tot: în viaţa socială, în ştiinţe şi arte, în procesul de învăţare, în viaţa de familie, în politică, în cercetare, în discursul public şi jurnalistic etc. Spre exemplu, mecanismul metaforei e un mic spectacol, pentru că e vorba de roluri şi de tensiunea dintre denotaţie şi conotaţie. Pînă şi teorema lui Fermat s-a putut transforma dintr-o teorie a numerelor într-un spectacol, la propriu, pus în scenă undeva, în America. Orice ar face şi în orice domeniu, spiritul uman ia forma paradigmei spectacolului, ca matrice inevitabilă. „Eu nu m-am plictisit niciodată în viaţa mea – a mărturisit Solomon Marcus. Nu e vorba de natura mea, ci de natura în sine, care oferă în fiecare clipă un nod conflictual. E suficient să te gîndeşti la ce se întîmplă într-o celulă, de exemplu, sau la ce se întîmplă într-o conversaţie.“ Procesul viului e o desfăşurare de strategii, de schimbări chimice, de mutări de forţe, într-o dinamică perpetuă. Jocul e însă extrem de subtil şi complex, bătăliile nu se duc neapărat între forţe pozitive şi forţe negative, logica aristotelică a terţului exclus nu mai e valabilă – „sau asta, sau asta“ –,