Ambasadorul Frantei in Romania soseste la Iasi pentru ceremonia oficiala de 11 noiembrie, zi in care in anul 1918 a fost semnat armistitiul care punea astfel capat Primului Razboi Mondial.
In fiecare an, Franta comemoreaza aceasta zi si aduce un omagiu celor care au luptat in Primul Razboi Mondial. Pentru a pune in evidenta rolul orasului Iasi in istoria comuna a celor doua tari, pe langa omagiul traditional de la cimitirul Bellu din Bucuresti, anul acesta, Ambasada Frantei organizeaza la Iasi doua ceremonii.
Prima ceremonie va avea loc la Monumentul Eroilor Francezi morti in Primul Razboi Mondial de la Cimitirul Eternitatea Iasi, iar cealalta langa statuia Generalului Berthelot din apropierea Teatrului National.
Ambasadorul Frantei in Romania, Henri Paul, va conduce aceste ceremonii, ce vor avea loc joi, 11 noiembrie, la orele 15.00 si respectiv 16.00.