Banca Națională a României a avut contracte de parteneriat cu ziarele și revistele care aveau rubrici economice din 1996 până în 2008, pentru a încuraja publicarea de articole mai aride în scopul educației financare, a declarat consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu, în cadrul seminarului EU-COFILE, organizat de BNR, Alpha Bank și ARB.
Adrian Vasilescua precizat că astfel de contracte au fost încheiate mai cu toate ziarele și revistele economice și în virtutea acestora banca centrală le-a plătit publicațiilor miliarde de lei vechi.
“Din 2008 am încheiat acest capitol și probabil că nu va mai putea fi deschis vreodată”, a adăugat Vasilescu.
Oficialul BNR a făcut aceste delcarații după publicarea unui articol în care instituția de supraveghere este acuzată că a finanțat activitatea ziarelor.
Seminarii de educație financiară
BNR trece din această primăvară cea de a cincea reorganizare al cărei scop este ajungerea la un model de funcționare similar cu cel al Băncii Centrale Europene. Angajații din teritoriu urmează să se ocupe numai de culegerea datelor statistice, de transmiterea mesajelor de politică monetară. Suplimentar, sucursalele vor deveni și centre de dezbatere, ocupându-se astfel de educația financiar-bancară.