Statele Unite au fost puse sub "microscopul" comunitatii internationale in privinta respectarii drepturilor omului, in timp ce Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a transmis Washingtonului 228 de recomandari despre cum ar putea sa-si rezolve problemele.
America a fost pentru mult timp liderul global autoimpus pe tema respectarii drepturilor omului, indicand nerespectarea acestor drepturi de catre altii. Dar acum totul s-a schimbat. Potrivit Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, exista nedreptate acum pe pamantul american, scrie Russia Today.
Punctul de vedere a fost prezentat la Geneva, Elvetia, la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, unde a fost analizat comportamentul Washingtonului cu privire la acest aspect.
Consiliul a listat 228 de recomandari prin care Statele Unite ar putea sa-si rezolve problemele semnalate.
"Inchideti Guantanamo si centrele de detentie din intreaga lume, pedepsiti-i pe toti cei care tortureaza, rapesc si executa detinutii in mod arbitrar", a spus delegatul Venezuelei, German Mundarain Herman.
Statele Unite au respins multe recomandari, numindu-le provocari politice venite din partea unor tari ostile.
Totusi, chiar si aliatii Americii subliniaza greselile grave comise. Franta si Irlanda cer ca prsedintele Barack Obama sa-si respecte promisiunea de a inchide inchisoarea de la Guantanamo. Marea Britanie, Belgia si altii au cerut ca SUA sa renunte la pedeapsa cu moartea.
SUA, care critica deseori adversari precum Siria, Iran si Coreea de Nord pentru oprimarea cetatenilor, trebuie acum sa-si apere practicile domestice precum detentia pe timp nedeterminat, conditiile mizere din inchisori si etichetarea pe baza etniei.
America este tara cu cel mai mare numar de detinuti, aproximativ 2,3 milioane de persoane fiind in spatele gratiilor. Copiii po